Tehnicianul vâlcenilor, Alin Artimon, are probleme cu alcătuirea primului unsprezece în meciul de sâmbătă, cu FCM Târgu Mureş. Jaka Stromajer, Sergiu Popescu şi Marius Pasăre sunt suspendaţi, primii doi după eliminările de la Mioveni, ultimul – pentru cumul de cartonaşe galbene. În teren nu vor putea intra nici Roszel şi Câju, ambii accidentaţi, în timp ce Mihuţ este şi el incert. În aceste condiţii, antrenorul principal va trebui să facă multe improvizaţii, cele mai mari probleme avându-le în atac, acolo unde doar Disney pare o soluţie viabilă. Alături de el, titular va fi, probabil, Daniel Orac, care a marcat până acum două goluri pentru formaţia din Zăvoi. Alin Artimon încă nu a semnat un nou contract cu CS Municipal şi aşteaptă să vadă pe ce lot de fotbalişti se va putea baza în noul sezon competiţional. Din Zăvoi vor pleca fotbaliştii împrumutaţi de la Pandurii Târgu Jiu şi Universitatea Craiova, dar şi cei care au contracte mari, condiţii în care, se pare, obiectivul nu va mai fi promovarea în primul eşalon.
Probleme de lot pentru Artimon
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

