Știri de ultima orăSportContra îşi pregăteşte despărţirea de Getafe

Contra îşi pregăteşte despărţirea de Getafe

Internaţionalul român susţine că nu a discutat până în prezent cu oficialii clubului madrilen despre posibilitatea prelungirii actualului său angajament, scadent în luna iunie.

Fundaşul român Cosmin Contra evoluează la gruparea spaniolă Getafe din 2005, an în care a fost achiziţionat de la Atletico Madrid. „Guriţă“ a afirmat miercuri că nu a discutat până în prezent cu oficialii clubului Getafe despre posibilitatea prelungirii actualului său angajament, scadent în luna iunie, lăsând să se înţeleagă că în vară va părăsi gruparea madrilenă.
„Înclin să cred că va fi ultimul meu sezon la Getafe. Până în prezent, nu am discutat cu nimeni de la club despre contractul meu. Indiferent de ce se va întâmpla, eu voi continua să dau totul pentru echipă. Cei de aici s-au purtat foarte frumos cu mine, iar eu am fost fericit în cei patru ani pe care i-am petrecut la club“, a spus fundaşul.

Naţionala este
o prioritate

Internaţionalul român, de 33 de ani, a adăugat că doar „o ofertă de nerefuzat“ din partea preşedintelui Angel Torres l-ar putea determina să continue la actuala sa formaţie.
„Nu am vorbit pe această temă. Dacă aş fi intenţionat să rămân, aş fi discutat cu preşedintele clubului. Voi da dovadă de profesionalism până la capăt şi vom vedea dacă la final fiecare va merge pe drumul său. M-ar afecta dacă Getafe nu ar rămâne în Primera Division“, a precizat jucătorul.
Contra a mai spus că o eventuală prezenţă a sa la Campionatul Mondial din 2010 este condiţionată de evoluţii constante la echipa de club.
„Ar fi o problemă pentru mine dacă nu aş juca foarte mult. Voi încerca să mă pregătesc cât mai bine, pentru a fi titular. Am jucat în aproape toate meciurile la Getafe, chiar dacă nu ca titular, astfel că situaţia nu este chiar foarte gravă pentru mine“, a menţionat fundaşul tricolorilor.

Vrea în România, dar nu în orice condiţii

În ultima perioadă, fostul fotbalist al lui AC Milan şi Atletico Madrid a fost curtat intens de conducerea liderei Ligii I, Dinamo Bucureşti. Alt club din România care s-a declarat interesat de serviciile sale este FC Timişoara. „Guriţă“ a dezvăluit motivele din cauza cărora nu s-au concretizat ofertele pe care le-a avut în iarnă de la echipe din Liga I.
„În România există idei preconcepute referitoare la vârsta jucătorilor, dacă aceştia sunt trecuţi de 30 de ani. Lumea are tendinţa să judece un fotbalist în funcţie de acest criteriu şi nu ia în calcul modul în care se antrenează. Sunt mulţi tineri care ar avea de învăţat de la jucători mai în vârstă şi cu experienţă“, a spus Contra.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS