Știri de ultima orăSportNapoli caută soluţii în atac

Napoli caută soluţii în atac

Ciprian Tănasă şi Florin Şoavă par să-şi fi câştigat locul de titulari în echipa pe care tehnicianul italian o va alinia la startul returului.

 La finalul turului, Nicolo Napoli a vorbit despre posturile deficitare în echipa Universităţii. „Cu siguranţă vom aduce un fundaş şi un atacant. E posibil chiar şi un mijlocaş, dar aici ne vom mai gândi“. Era clar că se referea la faptul că Valerică Găman, care a obosit şi nu a dat randamentul dorit în ultimele meciuri din tur, are nevoie de un concurent pe post şi că i-ar trebui un vârf de lance, un jucător ofensiv, care să fructifice ocaziile pe care echipa şi le creează, în contextul în care Florin Costea a părut şi el ieşit din formă în prima jumătate a campionatului.
Jucătorii pe care şi i-a dorit nu au venit, iar italianul nu a avut de ales. S-a adaptat din mers, retrăgându-l pe Dorel Stoica în centrul defensivei, alături de Mitchell, mişcare pe care o făcuse încă din finalul turului, când prestaţia internaţionalului Găman l-a nemulţumit. Retragerea căpitanului în apărare pare să dea mai multă siguranţă echipei, în actuala componenţă – Dănănae, D. Stoica, Mitchell, Rose – linia de fund a Ştiinţei fiind una dintre cele mai puternice din Liga I. Surpriza plăcută pentru Nicolo Napoli a apărut în linia mediană, unde acesta nu considera că are urgent nevoie de întăriri.
Legitimarea lui Şoavă a consolidat însă mijlocul echipei, acesta alături de Prepeliţă şi Dilevski fiind opţiunile italianului în linia mediană. Însă, despre nici unul dintre cei trei nu se poate spune că este un conducător de joc veritabil. Cel care a pierdut pare a fi Gîngioveanu, care îşi va face mai greu loc printre titulari în retur.

Cine dă gol?

La o privire de asamblu, atacul rămâne în continuare vulnerabil, chiar dacă antrenorul Napoli are mai multe posibilităţi acum, prin venirea lui Tănasă sau Njock. Deocamdată, pe flancuri, Wobay şi Florin Costea nu au contracandidat, fiind aproape imposibil de scos din echipă. Costea este preferat în continuare în partea stângă a atacului, nu vârf împins, aşa cum indicase patronul Adrian Mititelu. În aceste condiţii, Napoli trebuie să aleagă un atacant de gura porţii din variantele care îi rămân. Deocamdată, alesul este Ciprian Tănasă, fotbalist „repatriat“ de urgenţă pentru a mări forţa ofensivă a juveţilor.
Să nu uităm însă că Tănasă nu a plecat de bine de la Craiova, ci tocmai pentru că nu dăduse randamentul dorit, iar la Poli Iaşi, în tur, a dat un singur gol. Desigur, lucrurile se pot schimba în bine în retur, dar până atunci nimeni nu poate garanta că Tănasă este o soluţie pe postul pe care Napoli îl dorea acoperit de un vârf percutant. „Tase“ a marcat un singur gol, în primul amical din Turcia, cel cu amatorii de la Sportfreunde Siegen (scor 2-0). Alternative pentru Tănasă ar fi Baird şi Njock. Ambii au însă probleme de sănătate şi, deocamdată, aceştia nu pot ajuta echipa. După problemele de la genunchi, Baird se confruntă şi cu o amigdalită, fiindu-i recomandat să se opereze, iar Njock a decis să rămână la recuperare în Belgia. Toate acestea, în condiţiile în care, iniţial, s-a spus că ambii atacanţi se vor alătura lotului Universităţii în stagiul al doilea de pregătire, suporterii sperând să-i vadă cât mai curând la lucru.

 Rezultatele Ştiinţei în Antalya
„U“ Craiova – Sportfreunde Siegen 2-0 (goluri: Fl. Costea, Tănasă)
„U“ Craiova – Arka Gdynia 1-1 (gol: Prepeliţă)
„U“ Craiova – Sturm Graz 2-1 (goluri: Fl. Costea, D. Stoica)
„U“ Craiova – Amkar Perm 0-2
„U“ Craiova în retur (echipa posibilă: 4-3-3): Bornescu – Dănănae, D. Stoica, Mitchell, Rose – Prepeliţă, Dilevski, Şoavă – Wobay, C. Tănasă (Baird), Fl. Costea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII