„Gattuso“ a refuzat să dea probe în Germania şi a ratat şi transferurile la Internaţinal Piteşti şi FC Drobeta.
Titular în echipa care reuşea să readucă Universitatea Craiova în prima ligă în 2006, Robert Săceanu a ieşit din circuit în ultima vreme, viitorul său ca fotbalist fiind sub semnul incertitudinii. După venirea lui Nicolo Napoli, Săceanu a ieşit din schema tactică gândită de italian, pierzând treptat contactul cu echipa. Antrenorul Ştefan Stoica a încercat să-i dea o mână de ajutor, luându-şi „copilul“ la Gloria Buzău. Cum „satelitul Stelei“ nu a avut un parcurs foarte bun, Stoica a fost demis, iar Săceanu a ajuns din nou pe drumuri.
S-a întors în Bănie şi a sperat că va primi o nouă şansă din partea tehnicianului din Peninsulă. „Am revenit la Craiova, iar acum o să intru în programul lui Nicolo Napoli. Mă bucur foarte tare că pot să mă antrenez cu Ştiinţa, echipa mea de suflet“, spunea Robert în septembrie 2008. A fost dezamăgit, în iarnă rămânând din nou pe dinafară. Săceanu nu se află acum nici în lotul mare al Universităţii, dar nu se antrenează nici cu satelitul. Aleargă de unul singur, luptând cu kilogramele, şi aşteaptă ca fotbalul să-i ofere o nouă şansă.
A refuzat probe de joc în Rusia şi Germania
În ultima vreme, mai multe cluburi au fost interesate de serviciile lui Gattuso din Bănie. Ştefan Stoica, ajuns între timp la Internaţional Piteşti, l-a vrut alături de Stoianof şi pe Robert Săceanu. De asemenea, Eugen Neagoe, care a preluat în această iarnă FC Drobeta, echipă aflată în lupta pentru promovare în Liga I, l-a dorit pe mijlocaşul craiovean. De fiecare dată negocierile au eşuat, Săceanu cerând mai mulţi bani decât erau dispuse cluburile să-i ofere. „Eu mi l-am dorit şi mi-l doresc în continuare pe jucător pentru că îl cunosc şi consider că poate să ne ajute. Am plecat deja în cantonament în Serbia fără el, dar sper ca până la întoarcere lucrurile să se rezolve“, a spus ieri Eugen Neagoe.
Împrumutat la Gloria Buzău până în iunie 2009, Robert Săceanu este liber până la vară, după care va reveni la Universitatea, echipă cu care mai are contract până în 2011. Jucătorul a mai fost solicitat de FC Argeş, dar au fost şi câteva oferte din străinătate, însă nici acestea nu s-au concretizat. „Săceanu a avut oferte din Germania şi Rusia, liga a doua, dar a refuzat să meargă acolo să dea probe“, spun surse apropiate fotbalistului, care, de asemenea, susţin că finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, ar fi de acord să-l vândă pe Robert Săceanu pentru 60.000 de euro.

