Rememorând cariera fotbalistului simbol al Universităţii, Petre Deselnicu, fostul coechipier Mitică Marcu a spus că Petre a fost un mare sufletist, devotat Craiovei.
În toamna anului 1966, în lotul Ştiinţei au fost readuşi doi fotbalişti olteni, care au făcut ulterior istorie pentru Universitatea Craiova, noua denumire a echipei din Bănie: Oblemenco, fost la Rapid, şi Deselnicu, fost la Braşov. Cei doi, care s-au cunoscut destul de bine în perioada junioratului la Ştiinţa, au devenit în timp prieteni, iar Oblemenco a fost şi naşul lui Deselnicu. Sub bagheta antrenorilor olteni Constantin Cernăianu şi Constantin Oţet, Craiova a câştigat primul titlu din istorie, în 1974, Oblemenco şi Deselnicu fiind doi titulari de drept în formaţia craioveană, Petre evoluând în 33 de etape din acel campionat. Cu echipa craioveană, Deselnicu a jucat apoi o finală de Cupa României, în iulie 1975, pierdută în faţa Rapidului, 1-2, la capătul unui meci nebun, arbitrul Rainea eliminând trei jucători de pe teren, printre care şi pe Deselnicu, alături de Berneanu (Universitatea) şi Neagu (Rapid). Oltenii au câştigat prima lor cupă din istorie în 1977, 2-1 cu Steaua, dar Deselnicu nu mai era în lot, Teaşcă îndepărtându-l, ca şi pe Oblemenco. De altfel, cei doi, alungaţi din Bănie de „micuţul Napoleon“, şi-au încheiat cariera fotbalistică la Galaţi.
Ca fotbalist, Deselnicu a contabilizat 246 de meciuri în prima ligă, 12 goluri marcate, în timp ce în cupele europene a jucat în nouă partide internaţionale. A fost ales în lotul olimpic, iar cu selecţionata universitară a României a câştigat titlul european în întrecerile Campionatul Universitar European, desfăşurat în România (1972).
După revoluţie, Petre Deselnicu a fost în conducerea Universităţii şi a grupării din Valea Roşie (Electroputere, Extensiv). A decedat pe 14 iulie 2003.
Deselnicu ar fi împlinit astăzi 62 de ani
„Petre Deselnicu a fost un jucător emblematic al Universităţii, un simbol al oltenilor, mare sufletist, fără de care echipa nu avea farmec. Deselnicu şi Oblemenco au avut un destin oarecum similar: amândoi au făcut carieră pentru Ştiinţa, dar au fost îndepărtaţi din lot de Teaşcă şi au luat drumul pribegiei, încheindu-şi cariera la Galaţi. Ambii însă stau acum la taclale în ceruri…“, a spus fostul component al Ştiinţei, Mitică Marcu.
Dacă ar fi trăit, Deselnicu ar fi împlinit astăzi 62 de ani. În acest an, prin grija şi prin finanţarea lui Adrian Mititelu, fostul teren de zgură de la complexul „Ion Oblemenco“ a fost modernizat şi gazonat la standarde europene, fiind acum denumit „Arena Petre Deselnicu“.

