22.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportWobay, aşteptat pe teren la meciul cu FC Braşov

Wobay, aşteptat pe teren la meciul cu FC Braşov

Spectator la partida Universitatea – FC Timişoara, leonezul speră că de săptămâna viitoare va intra în programul normal de pregătire.

Accidentat grav în meciul cu Farul, când a suferit o fractură de claviculă stângă, Julius Wobay este aproape refăcut. Leonezul şi-a reluat săptămâna trecută antrenamentele, efectuând exerciţii separat de restul alb-albaştrilor, şi trage tare pentru a reveni sub comanda lui Nicolo Napoli. „Am început să mă antrenez din nou de vineri. Fac exerciţii specifice, sper ca peste o săptămână să intru în programul normal de pregătire, iar în două săptămâni să pot juca din nou. Umărul nu mă supără, am efectuat alergări şi nu mă jenează deloc“, a spus Wobay pentru craiovamaxima.ro. După calculele jucătorului, este de aşteptat să-l revedem în tricoul Universităţii la următoarea partidă de acasă, cu FC Braşov.
Leonezul s-a aflat în tribună la meciul cu FC Timişoara şi a suferit alături de suporteri pentru înfrângerea înregistrată de juveţi. Fanii olteni sunt convinşi că, dacă Julius s-ar fi aflat pe teren, jocul echipei din Bănie ar fi arătat altfel, în condiţiile în care Ştiinţa nu are o bancă de rezerve valoroasă, resimţindu-se absenţele unor jucători precum Wobay sau Mitchell.

Miracolul din Ungaria

Julius Wobay a fost consultat de mai mulţi specialişti, în Cipru şi în Ungaria, tratamentele prescrise de aceştia dând rezultatele scontate. Africanul s-a refăcut mult mai repede decât se preconiza. Imediat după accidentare, oficialii clubului spuneau că leonezul ar putea rata întreg turul de campionat. După tratamentul cu apă hiperoxigenată kaqun urmat în Ungaria, perioada de refacere a scăzut considerabil, iar medicul Ştiinţei, Claudiu Stamatescu, a anunţat că „în două săptămâni Wobay va fi gata de joc“.
Stamatescu a  explicat pe craiovamaxima.ro miracolul: „Am redus perioada de recuperare de la minimum 60 de zile la sub 50 de zile. Sunt foarte mulţumit de tratamentul pe care l-a urmat Julius în Ungaria. Este vorba despre o tehnologie care la noi în ţară nu există în prezent, bazată pe tratarea zonei afectate cu apă hiperoxigenată kaqun. Beckham a apelat la acest tratament în 2002, după fractura de metatarsian, şi a putut să joace o lună şi jumătate mai târziu, chiar în primul meci al Campionatului Mondial din Coreea şi Japonia. Prin comparaţie, Chivu, care a suferit aceeaşi fractură, s-a operat de două ori, dar s-a recuperat abia în opt luni şi jumătate“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII