21.2 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportVrea să o ajungă la selecţii pe Steluţa Luca

Vrea să o ajungă la selecţii pe Steluţa Luca

Jucătoarea Oltchimului a afirmat că a avut mari emoţii la primul său Campionat Mondial din carieră, dar se bucură că a făcut faţă pretenţiilor lui Gheorghe Tadici.

Chimista Clara Vădineanu a fost una dintre debutantele României la un Campionat Mondial şi a fost folosită de Gheorghe Tadici mai mult în faza de apărare. Clara a făcut un meci mare contra Franţei, în sferturile de finală, şi crede că formaţia noastră putea să câştige medalia de bronz. Vădineanu spune că a avut emoţii mari în Franţa, dar că nu s-a temut în nici un moment.
„Se putea şi mai bine, este clar, suntem şi noi tare supărate că nu am câştigat o medalie, dar asta este, mergem înainte. Oricum, cred că locul patru la un Campionat Mondial nu este un rezultat rău. Nu mi-a fost frică în meciurile în care am jucat. Pe multe dintre adversarele mele le ştiam din Liga Campionilor, acum doar le revedeam. Cea mai puternică formaţie mi s-a părut Rusia. Are handbaliste puternice, mi-a fost greu în apărare contra lor. Pentru mine a fost primul turneu final, dar sper să nu mă opresc aici. Voi munci pentru a fi selecţionată şi la viitoarele acţiuni ale naţionalei şi să dea Dumnezeu să o ajung pe Steluţa Luca la numărul de prezenţe (căpitanul naţionalei are 11 turnee finale la activ, dintre care 6 mondiale)“, a spus Clara Vădineanu.
Chimista crede că România va avea un cuvânt greu de spus la Jocurile Olimpice de la Beijing: „S-a acumulat ceva oboseală, e drept, dar trebuie să ne revenim rapid pentru că începutul anului 2008 este dens pentru noi. Avem obiective de îndeplinit cu Oltchim, în Liga Campionilor şi întrecerile interne. Cu naţionala vrem neapărat să ajungem la Olimpiada de la Beijing şi, dacă ne vom califica, vom avea un cuvânt greu de spus“.

Doar trei zile libere

Programul chimistelor rămâne încărcat. Elevele lui Gheorghe Tadici nu au primit liber după Campionatul Mondial şi au susţinut zilnic câte două antrenamente. Steluţa Luca şi compania se vor antrena astăzi la baza sportivă a Oltchimului, iar după-amiază se vor întâlni cu managerul Constantin Roibu la tradiţionala „masă de Crăciun“. Singurele zile libere pentru vâlcence vor fi pe 24 şi 25 decembrie, pe 26 seara reunindu-se la Râmnicu Vâlcea. Două zile mai târziu vor pleca la Zalău, acolo unde pe 29 decembrie vor juca meciul de campionat contra fostei echipe antrenate de Tadici. Pe 30 decembrie, lotul chimist se va deplasa la Bucureşti, o zi mai târziu urmând să plece spre Danemarca pentru meciul contra lui Viborg, din Liga Campionilor, programat pe 2 ianuarie.

Mihaela Ilie este gravidă

Fosta jucătoare a Oltchimului, o adevărată emblemă pentru gruparea vâlceană, singura pentru care a evoluat, Mihaela Ilie, este gravidă în două luni. Soţia arbitrului de fotbal Dan Berbecaru şi nora „vicelui“ chimist, Petre Berbecaru, a jucat 11 sezoane la Vâlcea şi a cucerit nouă titluri naţionale în tricoul roş-albastru. „Mă bucur enorm pentru ei. Numai eu ştiu cât de mult îşi doresc un copil“, a spus Petre Berbecaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS