In baza Legii Educatiei Fizice si Sportului, anul trecut s-a infiintat Clubul Tenismenilor Veterani, asociatie care si-a propus revitalizarea activitatii jucatorilor de tenis veterani din România. De infiintarea ei s-a ocupat un colectiv de pasionati ai acestui sport, in frunte cu Ilie Cojan (Craiova), cel care a fost apoi desemnat ca presedinte al clubului.
Au fost stabilite programele pentru anul competitional 2005, in calendar fiind cuprinse turnee conform propriului regulament de functionare, dar si normelor internationale. Cunosctul jucator veteran, Ilie Cojan, presedintele CTVR, a punctat: „Clubul nostru este o structura sportiva cu personalitate juridica si am debutat cu bine in activitate. Deja s-au desfasurat doua turnee ale veteranilor, la Alba Iulia si Galati, competitii care au fost riguros organizate. Pina anul trecut, cei de la federatie organizau si aceste intreceri ale veteranilor, dar au fost multe nemultumiri, ceea ce ne-a determinat sa ne constituim in acest Club al Tenismenilor Veterani. Exista o transparenta totala, iar cei interesati pot accesa propria noastra pagina de internet. Ca fapt divers, doar in trei luni de cind exista aceasta pagina avem aproape 1.200 de vizitatori, ceea ce federatia a avut in timp de doi ani! Luna viitoare, asociatia noastra are programat un turneu pentru veterani la Rimnicu Vilcea, cu premii in valoare de 50 de milioane de lei! Pentru veterani asta inseamna ceva. Si la Craiova este programat in acest an un puternic turneu, care se va desfasura la baza sportiva din Parcul «Romanescu», Tenis Club Olimp. Participantii vor avea parte de surprize placute“.