• Valencia a ramas in zece oameni dupa ce Marchena a fost eliminat gratuit, in minutul 56 • Anderlecht a fost umilita acasa de Internazionale Milano
Grupa G a oferit doua partide extrem de spectaculoase, din care invingatoare au iesit Inter si Werder Bremen. Daca succesul italienilor, obtinut chiar pe terenul lui Anderlecht, nu poate fi contestat de nimeni, spanioli de la Valencia ar putea reprosa arbitrului rezultatul final al confruntarii de la Bremen.
La Bruxelles, echipa lui Mancini, in mare forma, a defilat in fata uneie echipe gazda neputincioase. Desi tehnicianul lui Inter
l-a lasat acasa pe Vieri, iesit din forma, brazilianul Adriano si nigerianul Martins au facut spectacol. Primul a centrat ideal pentru golul lui Martins din minutul 9, apoi a marcat pentru 2-0, cu o lovitura de cap. Golul trei al interistilor a fost opera sirbului Dejan Stankovici (’55), cu un sut puternic din afara careului. Belgienii si-au creat si ei ocazii bune de gol, dar parca s-au speriat atunci cind au dat ochi in ochi cu portarul Toldo. Totusi, in prelungiri, Baseggio a trimis in vinclu, din careu, marcind golul de onoare al gazdelor.
Valencia a fost invinsa pentru prima data in competitiile internationale, dupa cistigarea Cupei UEFA si a Supercupei Europei, la Bremen, de campioana Germaniei, Werder, insa si cu ajutorul arbitrilor. Elevii lui Ranieri au marcat primii, inca din minutul 2, prin Vicente, dar, in cele din urma, nemtii au intors rezultatul.
Spaniolii au ramas in zece oameni, Marchena fiind eliminat in minutul 56, pentru doua cartonase galbene acordate gratuit, imediat Werder egalind prin Klose (’60). Victoria gazdelor a fost adusa de grecul Charisteas (’84), cel care a adus si titlul continental nationalei elene in finala cu Portugalia, de la CE 2004.