Știri de ultima orăSportIordanescu se teme de danezi

Iordanescu se teme de danezi

Anghel Iordanescu sustine ca reprezentativa Danemarcei, pe care tricolorii o vor intilni pe 10 septembrie, in deplasare, in cadrul grupei a doua de calificare la CE 2004, este favorita. „Danemarca are un ascendent moral dupa victoria cu 5-2 de la Bucuresti. Este echipa favorita, deoarece a avut o evolutie deosebita la CM din 2002. Este o formatie solida, puternica, deja formata, nu in reconstructie, asa cum este echipa noastra“, a spus Iordanescu.

„Un meci decisiv pentru fotbalul romanesc“

Antrenorul tricolorilor a afirmat ca partida cu Danemarca este importanta pentru intreg fotbalul romanesc. „Meciul cu Danemarca este decisiv pentru aceasta generatie, pentru noi toti. Si partidele Bosniei au importanta lor. Avem nevoie de sprijinul bosniacilor si cred ca acest lucru este realizabil, avind in vedere valoarea fotbalului bosniac. Bosnia are de jucat trei meciuri, iar cistigindu-le are sanse de calificare“, a spus Iordanescu.

Iordanescu a precizat ca momentele Cardiff 1994 si Copenhaga 2003 sint asemanatoare. „Exista totusi o mare diferenta: atunci echipa nationala avea jucatori consacrati, cu experienta, acum avem o formatie tinara si de perspectiva“, a mentionat selectionerul.

„Danemarca poate fi invinsa printr-o buna organizare a jocului“

Tehnicianul tricolorilor a spus ca reprezentativa Danemarcei poate fi invinsa printr-o buna organizare a jocului. „Sper sa avem o buna posesie, sa facem un joc inteligent, sa avem o organizare buna a jocului, pentru ca baza fotbalistilor nostri o constituie inteligenta si abilitatea. Chiar daca Ucraina nu este Danemarca, meciul amical de la Donetk a dovedit ca avem reale posibilitati. Am mare incredere in aceasta echipa nationala“, a mentionat Iordanescu.

Acesta a subliniat ca ratarea calificarii la Campionatul European din 2004 nu ar fi un lucru bun pentru fotbalul romanesc. „Din punct de vedere fotbalistic, necalificarea nu ne-ar cadea bine. Jucatorii nostri au nevoie de un turneu final, de multe jocuri in vederea formarii lor rapide. Din punct de vedere financiar, nici nu mai are rost sa comentam ce ar reprezenta ratarea calificarii“, a declarat selectionerul.

Mutu si Chivu regreta ca stam la mina altora

Cei mai reprezentativi jucatori ai nationalei Romaniei, Adrian Mutu si Cristi Chivu, regreta ca soarta calificarii reprezentativei tricolore depinde de rezultatele pe care le va obtine Bosnia.

Adrian Mutu a spus ca spera sa se ridice la inaltimea asteptarilor in cele doua meciuri, cu Luxemburg si Danemarca. „Trebuie sa jucam bine in aceasta dubla. Trebuie sa cistigam cele doua partide si apoi vom vedea ce fac si ceilalti din grupa. Echipa nationala se afla pe un drum bun. In ultimele meciuri am aratat un fotbal de calitate. Meciul cu Luxemburg conteaza mai putin, decisiv este cel cu Danemarca. Nu este deloc placut ca am ajuns in situtia de a sta la mina altora. Trebuie sa raminem optimisti“, a spus Mutu.

Chivu considera ca echipa Romaniei are jucatori care pot invinge selectionata Danemarcei. „La acest nivel avem parte tot timpul de meciuri decisive. Danemarca este inaintea noastra in clasament, dar ramin la convingerea ca avem o echipa care o poate invinge, desi la Bucuresti am fost aproape umiliti.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS