28.4 C
Craiova
sâmbătă, 7 iunie, 2025
Știri de ultima orăSport„«Craiova Maxima» a fost o familie de fotbalisti, nu de jucatori de fotbal“

„«Craiova Maxima» a fost o familie de fotbalisti, nu de jucatori de fotbal“

Desi s-a nascut la Tecuci (22 decembrie 1952), Costica Donose este oltean de la cinci ani. Pe cind era elev, cunoscutul antrenor Scaesteanu l-a remarcat in curtea scolii si asa a ajuns Costica la Universitatea. Talent deosebit, Donose a debutat in echipa mare a Craiovei la nici 17 ani, intr-un meci de campionat al oltenilor la Cluj, 1-1. Era prima etapa a returului ’68/’69, antrenor al Universitatii fiind atunci Stefan Coidum, cel care l-a promovat pe Donose. Facind stagiul militar la Rimnicu Vilcea, Costica a fost astfel obligat sa se transfere la Chimia, echipa cu care a cucerit primul trofeu important din cariera sa de jucator, Cupa Romaniei (editia 1972/1973). Chimia activa atunci in Divizia B.

In campionatul urmator, ’73/’74, Chimia – cu Donose titular de drept – a promovat in prima divizie. A revenit la Universitatea in 1975, antrenorul Constantin Cernaianu l-a titularizat si pina in 1984 Donose a evoluat numai pentru Universitatea, devenind „locomotiva“ oltenilor, adica un mijlocas cerebral, fin tehnician, rivnit de echipe nu numai din Romania.

„Donose? Un jucator magnific!“, declara Ilie Balaci, coechipierul sau din legendara „Craiova Maxima“. Performanta istorica a oltenilor – calificarea in semifinala Cupei UEFA – are pentru Donose, pe linga bucuria legitima a calificarii, si o suparare: „Repet amanunte arhicunoscute de iubitorii fotbalului: in minutul 2 al returului Universitatea – Benfica, de la Craiova, am suferit o accidentare serioasa (ruptura) si astfel am fost obligat sa parasesc terenul chiar din startul partidei. Regret enorm si acum aceasta chestiune neprevazuta. Dar explicabila prin oboseala acumulata in meciurile de campionat, plus cele din Cupa UEFA, cind deja aveam 30 de ani“.

Cu Universitatea, Donose a obtinut doua titluri si patru Cupe ale Romaniei. In sezonul ’83/’84 a dorit sa imbrace tricourile echipei CSM Resita, dar n-a primit dezlegare de la Craiova si astfel a activat timp de sase luni ca antrenor. A revenit imediat pe gazon, jucind pentru FC Olt (’84-’86) si IOB Bals (’86-’87). Conform propriei statistici, are la activ in Divizia A 394 de partide si 60 de goluri, iar in Cupele Europene – 26 de meciuri. Desi a fost convocat la echipa nationala, n-a prins nici un meci in prima reprezentativa. Ca antrenor, dupa acele sase luni de la CSM Resita, a activat la urmatoarele formatii: IOB Bals, Drobeta Turnu Severin (secund al lui Ilie Balaci), Petrolul Stoina, CFR Craiova, Rova Rosiori, CFR Craiova, si, de trei saptamini, la Senaco Novaci. Miine, Donose implineste rotunda virsta de 50 de ani, prilej pentru interviul de mai jos.

– In 2003 se implinesc 20 de ani de la istorica accedere a Universitatii in semifinalele Cupei UEFA. Cum au fost acei ani, va mai amintiti?

– Glumiti, sau ce…? Cum sa uitam acea performanta, acei ani de legenda ai „Craiovei Maxima“! S-a scris, s-a vorbit – sint convins ca se va mai scrie – suficient de mult… Atunci a fost o conjunctura aparte, care a permis alcatuirea unei echipe cu adevarat competitive. Nucleul bun de fotbalisti, care au jucat impreuna ani multi, cit si interesul politic local deosebit au facut ca Universitatea sa devina o echipa de temut, o familie de fotbalisti. Nu se putea pleca asa, ca astazi, astfel incit am capatat omogenitate, experienta si o forta olteneasca de invidiat in intreaga tara. Universitatea a fost atunci un pol al fotbalului romanesc. Echipa a fost atunci alcatuita din fotbalisti adevarati, nu din jucatori de fotbal…

– Un regret al acelor ani il reprezinta faptul ca, desi ati fost convocat la echipa nationala, n-ati jucat in nici un meci!

– Da, pe linga regretul ca m-am accidentat in meciul retur cu Benfica, alt regret il reprezinta, intr-adevar, si acesta. Poate ca a fost si vina mea intr-un fel.

– De ce?

– Pai, am fost un tip mai… lasa-ma sa te las! Am avut talent cu carul, cum zicem noi, dar n-am fost ambitios. Nici Dumnezeu nu poate sa ti le dea pe toate: mi-a dat talentul, dar nu si ambitia. Oricum, eu zic ca am atins marea performanta. Cind vad unele meciuri de acum si le compar cu partidele noastre, nici nu prea am ce sa compar!

– De ce nu se poate acum alcatui o asemenea echipa, adica sa obtinem o performanta cel putin egala cu cea din ’83?

– Nu se va mai realiza niciodata asa ceva! Trebuie sa fim realisti, sa lasam sentimentele la o parte. Apare un jucator bun, trebuie sa-l vindem pentru a putea rezista financiar. De ce sa ocolim adevarul? Sistemul actual nu permite asa ceva. Fotbalul nu mai este sport, ci o afacere. Poate ca supar pe multi, dar asta-i situatia.

– De ce Alin, baiatul, n-a calcat pe urmele celebre ale tatalui?

– Mi-ati mai pus aceasta intrebare. Alin a fost – si inca este – un boem, cam ca mine. A avut si el talent, dar a fost copilul mamii, al tatii… Acum, cind poate ca si-ar dori mai mult, este prea tirziu.

– El coordoneaza acum activitatea Scolii de fotbal „Costica Donose“. Cum se descurca?

– Scoala ar merge si mai bine daca ar avea o sustinere financiara mai consistenta. Oricum, Alin se descurca, are o echipa de juniori competitiva si care se bate de la egal la egal cu Universitatea, Extensiv, „GP“. Are 60 de copii inscrisi, pregatirea facindu-se pe fostul teren al Autobuzului. Cu toate greutatile, exista citeva talente de care, am aceasta speranta, se va auzi in viitor. Deja Universitatea si „GP“ sint cu ochii pe citiva…

– Costica Donose este acum antrenor la Novaci. Cu ce v-a incintat Novaciul?

– Am cunoscut un om deosebit, Relu Stefanoiu, care este nebun dupa fotbal! Este in stare de orice pentru bunul mers al echipei, se implica financiar. A modernizat stadionul, anexele, asigura conditii de pregatire superioare. Multe echipe din B nu beneficiaza de asemenea conditii! Zilele trecute a facut patru achizitii de la desfiintata Gilortul Carbunesti. Daca in acest campionat obiectivele sint alcatuirea unei echipe competitive si mentinerea in Divizia C, pentru campionatul urmator, 2003/2004, exista dorinta promovarii. Dupa cum l-am cunoscut eu pe acest „nebun“ (ghilimelele sint obligatorii), cred ca este posibil. Am mare incredere in acest patron si chiar ca merita ca echipa sa-i rasplateasca generozitatea. Adica, peste doi ani Senaco Novaci sa joace in Divizia B.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS