29.6 C
Craiova
marți, 22 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportUltima sansa pentru Lucescu

Ultima sansa pentru Lucescu

Etapa a cincea din faza secunda a Ligii Campionilor, care a inceput aseara cu meciurile din grupele C si D, se va sfirsi astazi, dupa disputarea partidelor din grupele A si B. Toate meciurile din aceasta runda vor incepe la ora 21.45, iar intilnirea dintre AS Roma si Galatasaray Istanbul, care se va juca pe stadionul „Olimpico“ din capitala Italiei, va fi transmisa in direct de Pro TV. Rezumatul tuturor partidelor care se vor disputa in aceasta seara va fi difuzat de acelasi post de televiziune, dupa miezul noptii.

In grupa A lucrurile nu au fost inca lamurite pe deplin, chiar daca Manchester United si Bayern München s-au distantat la patru puncte de principala lor urmaritoare, Boavista Porto. Derbiul acestei runde se va disputa pe stadionul „Anfield Road“ intre Manchester si Bayern, in timp ce Boavista va juca in deplasare pe terenul echipei unde evolueaza internationalul roman Viorel Moldovan, FC Nantes. Clasamentul grupei A se prezinta astfel: 1. Manchester 8 puncte, 2. Bayern München 8, 3. Boavista 4, 4. Nantes 1.

Ultima clasata din grupa B, Liverpool, va trebui sa cistige meciul cu Barcelona, care se va disputa in aceasta seara, pe stadionul „Nou Camp“ din capitala Cataluniei, pentru a nu-si diminua complet sansele de calificare in fazele superioare ale Ligii Campionilor. Din acelasi motiv, nici Galatasaray nu isi poate permite sa piarda meciul din deplasare cu AS Roma, mai ales ca in ultima etapa va primi in propriul fief pe Barcelona. Dorind ca elevii sai sa se acomodeze cit mai bine cu locul de disputare al partidei cu AS Roma, tehnicianul Galatei, Mircea Lucescu, a hotarit sa devanseze cu o zi plecarea spre Italia, jucatorii formatiei din Istanbul ajungind luni seara in Peninsula. Tot lotul echipei pregatite de Mircea Lucescu (foto), din care face parte si Radu Niculescu, este apt de joc, exceptie facind Sergen Yalcin, Bulent Akin si Murat Sozkesen, care sint accidentati.

Dupa disputarea a patru etape, clasamentul grupei B arata astfel: 1. AS Roma 6 puncte, 2. Barcelona 5, 3. Galatasaray 4, 4. Liverpool 3.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS