Al șaptelea copil care a fost internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași și infectat cu bacteria Serratia marcescens, și care fusese transferat între timp la București, a murit luni dimineață, au declarat surse medicale.
Copilul fusese transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București și se negativase, între timp, la infecția cu bacteria Serratia marcescens, potrivit hotnews.ro. Copilul în vârstă de 3 luni suferea și de o altă boală gravă – o malformație cardiacă, spun sursele medicale, pentru HotNews.
Alți șase copii cu vârsta sub un an au murit la Spitalul „Sânta Maria” din Iași
Alți șase copii cu vârsta sub un an, care sufereau și de alte boli asociate, au murit la Spitalul „Sânta Maria” din Iași, după ce s-au infectat cu bacteria Serratia marcescens, o infecție nosocomială. Încă trei copii sunt infectați cu aceeași bacterie.
Managerul interimar a fost demis, dar rămâne director medical
Cătălina Ionescu, managerul interimar al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași, aflată în funcție de 3 luni, a fost demisă luni dimineață, în urma unei ședințe la care a participat și șeful Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, scrie Ziarul de Iași.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a demis sâmbătă conducerea DSP Iași, ceruse și demisia managerului spitalului. Cătălina Ionescu va rămâne, însă, director medical al spitalului. Noul manager este Radu Constantin Luca, medic primar chirurgie pediatrică.