Mogulii plâng

Aflând de la Roxana, Prinţesa Ardealului, că Băse va câştiga alegerile cu 80 la sută, mogulii s-au înspăimântat de moarte. Şi-au pus rogojini aprinse în cap, au înfipt jalbe-n proţap şi s-au prezentat degrabă la sediul de campanie. Credeau că-s primii, dar sub bannerul cu „De ce vă e frică nu scăpaţi“ se strecuraseră deja o groază de penitenţi, de oftangii, încât camionul cu stenograme proaspete nu putea da cu spatele să le basculeze-n curte.
Mitrea şi Aura Vasile veniseră cu nişte afişe ciordite din stocul lu' Geoană şi se străduiau să le picteze pe spate cu „Nu-i sculă ca levieru', preşedinte ca Băselu'“. Într-un colţ, Verestoy stătea pe un buştean. Îi şoptise Unokatestvéru Săndel de la Etno că Alianţa Grivco n-are nici o şansă. Privea fotografia lui Geoană şi cânta bilingv. De jale, din repertoriul lui Guţă-Bacsi: „Az összes képt veled, megszegem őket holnap“ („Toate pozele cu tine/ Vreau să le rup până mâine“).
Mogulii şi-au făcut cu greu loc prin mulţime până la picioarele Bunului Tiran. Rectific: Bunului Traian. Plângeau în hohote. Patriciu, mai iute de mână, îşi căra pumni în cap, zbierând:
– Iartă-mă, Zeus, de atât necaz. Nu vreau eşalonări, nu vreau Romgaz. Cruţă-mă, fie-ţi milă; după Kaz. Şi îţi promit solemn, iubit Traian, c-o să-ţi trimit vederi din Kazahstan.
A luat cuvântul Vântu, cu faţa scăldată în lacrimi:
– Realitatea e că m-am pripit. Iertare-ţi cer, Conducător Iubit. Poşta n-o vreau: i-o dă Elenei, lasă-i-o lui Boc. Cecul? Nici o problemă, ţi-l semnez pe loc. Şi, ca să-ţi dovedesc că sunt cinstit, îmi pun cătuşe singur. Îţi promit.
Voiculescu era disperat; vorbea printre sughiţuri de plâns:
– Nu mi-a ajuns o singură antenă, m-am lăcomit la trei, credeam că-s tare. Merit, stăpâne, ocnele de sare. Peccavi, Şefu', zic precum se spune. Loveşte-mă brutal c-o concesiune. Şi-ţi jur pe ce-am mai scump: rupem motanul. Transmit pe posturi Beethoven tot anul. (Primeşte aceast-atenţie cu dop). Pe Vali Vijelie-l angajez. Îi iau laptop.
N-au mai apucat mogulii să afle ce le-a răspuns Stăpânul. Era zarvă mare. Adrian Copilu Minune cânta cât îl ţineau bojocii ultimul hit, Maneaua de Autodenunţ: „Sunt puştiu' din filmuleţ/ Mă credeţ', nu mă credeţ'/ Io am fost în doo mii patru/ Ca să sprijin candidatu'“. Refren: „Aoleo, duşmanilor/ M-aţi dat pă televizor/ Freim cu freim voi aţi scornit/ Că Băsescu m-a lovit/ 'Raţi ai dreacu de sifoane/ Mi-a dat un pumn de bomboane…“.

[email protected]