Deseara, România va avea o echipa in semifinalele Cupei UEFA. A doua din intreaga istorie a fotbalului nostru. Prima nu mai e nevoie s-o amintim. Si totusi: Universitatea Craiova.
In urma cu exact 23 de ani, pe 6 aprilie 1983, Craiova Maxima remiza, 0-0, la Lisabona si ajungea la doar o palma de finala. Inceputa la 11.00 noaptea, partida istorica de pe celebrul stadion „Da Luz“ din Lisabona n-a fost televizata in România. Televiziunea ceausista n-a avut bani pentru cea mai mare performanta de pâna atunci a unei echipe românesti de club. Bani erau doar pentru odele megalomanice de 1 Mai si 23 August. Ne-a tinut treji, vii si curajosi vocea inconfundabila a inegalabilului Sebastian Domozina. Meciul cu Benfica a inceput asadar miercuri, 6 aprilie, si s-a incheiat joi, 7 aprilie, la ora 1.00 din noapte. Oltenii au iesit in strada, ceea ce a facut ca ziarul Inainte sa titreze: „La Craiova, soarele a rasarit la ora 0 si 45 de minute“.
S-a spus atunci ca meciul de la Lisabona a fost meciul lui Camataru. De altfel, a doua zi, Eugen Barbu, cu care „Cami“ se afla de mai multa vreme in conflict, a scris in Informatia Bucurestiului celebrul articol „M-ai invins, Rodioane!“. Marele scriitor, care folosise la adresa atacantului Universitatii expresii precum „Dromadera“ si „Haplea in chiloti“, ii cerea public scuze marelui fotbalist.
Sa admitem ca, din aceasta seara, una dintre cele doua echipe românesti care se dueleaza pe fostul „23 August“ va egala performanta obtinuta de Craiova Maxima acum 23 de ani. Asta din punct de vedere statistic. Sunt voci, si nu putine, care pun semnul egal intre Steaua ori Rapidul de azi si Universitatea de atunci. Fals! Valoric, emotional si sportiv, comparatia trebuie aruncata la cosul de gunoi. De ce?
Iata de ce. In vreme ce Balaci si ai lui au eliminat formatii si jucatori care cucerisera Europa, cele doua echipe de azi nu se pot mândri nici in vis cu asa ceva. In 1983, fotbalul german domina fotbalul european si mondial. Echipa Germaniei de Vest era campioana europeana en-titre si vicecampioana mondiala. Peste trei ani, la Mondialul din Mexic, vest-germanii vor pierde greu, 2-3, alta finala, in fata Argentinei lui Maradona. Doi dintre oamenii de baza ai acelor ani, Briegel sI Brehme, jucau la FC Kaiserslautern. Rapid a eliminat doua echipe germane, Hertha si Hamburg, dar fotbalul german e departe de pretentiile si valoarea de altadata. Feyenoord e o echipa de frunte a campionatului olandez, dar atât. De Heerenveen sau Betis n-are rost sa vorbim. Sa vorbim de valorile individuale. Notati: Passarella, Bertoni, Antognoni, Grazzianni. Toti rapusi in Banie sub tricoul violet al Fiorentinei, toti patru campioni mondiali cu nationalele Argentinei ori Italiei. Tresor, Giresse, Lacombe, Tigana. Cei patru muschetari ai reprezentativei Frantei, inrolati sub tricoul lui Girondins Bordeaux si eliminati in decembrie 1983 de golurile lui Aurel Ticleanu si Gheorghita Geolgau. Cu numai sase luni in urma, cei patru, plus Platini si compania, uimisera lumea fotbalului intr-o semifinala de neuitat, 7-8 la penaltiuri contra Germaniei Federale, meci considerat si azi drept cel mai frumos si mai palpitant din istoria de 76 de ani a Cupei Mondiale! Cine va mai auzi peste ani de Kuyt sau Joaquin, „celebrii“ jucatori eliminati de Buga si de Mirel Radoi?
Ca sa inchei, Craiova Maxima e o icoana. Rapidul si Steaua de azi nu sunt decât doua fotografii de grup.
