Motive de bucurie

Un distins vecin imi reprosa, pe buna dreptate, tonul permanent critic al articolelor cu care, in fiecare simbata, pun la incercare rabdarea cititorilor. De aceea am cautat evenimente petrecute in ultima vreme care ne-ar putea bucura; si am gasit destule.

M-am bucurat ca, in fine, marii coruptii i s-a dat inca o lovitura de gratie, dupa cea a demascarii navetistilor blatisti din trenul cursa Bucuresti-Oltenita. Trei bucatarese din Constanta au fost prinse furind din mincarea bolnavilor si risca pina la 15 ani de puscarie. Asa le trebuie daca n-au furat mai mult. Uite, de exemplu, Bivolaru, care a furat mii de miliarde, aruncind pur si simplu milioane de ratii alimentare in groapa de gunoi de pe strada Zambaccian, a luat numai patru ani de puscarie. Sa recunoastem totusi ca faptele intimplate la Constanta dovedesc cita dreptate are puterea; nu exista mari rechini ai coruptiei, ci doar niste rechinite rapciugoase.

M-am bucurat, de asemenea, ca presa a inceput sa acorde atentia cuvenita marilor personalitati si marilor probleme ale tarii. Ma gindesc aici la marea si valoroasa noastra compatrioata Laura Andresan, de la care am capatat multe cunostinte despre sex si droguri, cunostinte fara de care intrarea in Europa ar fi grav compromisa.

Iar m-am bucurat ca intr-un domeniu important sintem considerati primii din Europa. Dupa unele statistici publicate in presa occidentala, romanii sint cei mai saraci dintre europeni. Mai ramine sa devenim, dupa exemplul marelui nostru contemporan, si cinstiti; atunci poate vom deveni si noi mai bogati.

M-am bucurat nespus cind am aflat ca, in urma unui control medical privind posibilitatea imbolnavirii de osteoporoza, s-a constatat ca valorosii nostri senatori au oasele bune. Pai, la cite ciolane si-au luat, era si normal.

Tot un motiv de bucurie a fost si constatarea ca mai sint oameni printre noi care isi apreciaza obiectiv valoarea si stiu unde le este locul. Ma refer aici la Maria Vlas, care a cerut sa ramina dupa gratii. Dar acum, cind am auzit de atitea boli grave contagioase, mi-e teama ca nu cumva pozitia Mariei Vlas sa nu declanseze o epidemie. Nu de alta, da’ de unde atitea puscarii? Si pe urma ce ne-am face cu o clasa politica complet decimata?

Dar cea mai mare bucurie mi-a produs grija altruista si profund patriotica a parlamentarilor fata de ei insisi. Pai nu merita? Un Bivolaru, un Duta, un Gheorghiu? Pai cite n-au facut ei! Si apoi, credeti ca e usor sa dormi intr-un loc in care altii sforaie? Totusi, eu

nu-mi amintesc ca la alegerile parlamentare sa fi fost informati ca votam concomitent cu candidatul si viitoarele revoltatoare privilegii. Si apoi n-am votat candidatul X, ci lista pe care se afla si el! De ce se considera ca o data ajuns parlamentar valoarea individului creste brusc? Cel intrat in parlament devine extrem de inteligent, chiar daca inainte n-a prea fost, devine cinstit, chiar daca inainte n-a prea fost si se considera extrem de util societatii, chiar daca n-a luat cuvintul in parlament si, mai mult, a lipsit. Aceasta conceptie asupra rolului parlamentarului, de a transforma radical valoric pe cei aflati sub cupola sa, imi aminteste de versurile ironice ale lui Topirceanu privind acelasi rol pe care ar trebui sa-l aiba teatrul: „Din contra, un teatru-adevarat / Ar trebui sa dreaga ce e deja stricat / Sa fie-un fel de templu miraculos in care / De intra o femeie sa iasa fata mare.“

Si ce mai fete mari gasim printre parlamentari! Cind ma gindesc ca in curind o sa alegem multi altii la fel sau tot pe astia, dorinta de a ma prezenta la vot mi se duce pe apa simbetei. Dar tot o sa ma duc; c-asa-i omul. Si-o face cu mina lui.

Pina atunci ma bucur ca ne-am bucurat astazi impreuna!