Tele dileme

Am curajul sa marturisesc public o perversiune rusinoasa si daunatoare pe care o practic adesea; aceea de a privi din cind in cind la televizor. Bineinteles, privesc posturile noastre, ca n-o sa ma uit la Mezzo, sa-l vad pe Pavarotti cintind manele! Chiar unele telenovele ma impresioneaza profund, desi sint dureroase; ca, de pilda, telenovela „De trei ori presedinte“! Imi plac emisiunile cu barbati inteligenti si supli si femei sexoase, cum este „Viata parlamentara“. Imi plac si emisiunile muzicale, in care melodiilor vechi li se ataseaza texte noi, care prefigureaza viitorul si sperantele noastre, cum ar fi: „trandafirii trei, s-au ofilit in glastra, vremea a trecut, iar astia au cazut“.

Dar cel mai rau este atunci cind, la aceeasi ora, pe doua programe diferite sint doua emisiuni care te intereseaza in mod egal; asa cum s-a intimplat zilele acestea. Cind pe doua programe se prezentau doua drame cu doi mari actori. Pe un program era „Santajul“, cu marele tragedian Paul Newman, iar pe alt program era drama „Starea natiunii“, cu marele comedian Ion Ilici Iliescu. Fascinat de desfasurarea evenimentelor in cele doua emisiuni, torturam programatorul, sarind cind pe un canal, cind pe altul; mai ales ca existau elemente intr-un fel comune. Intr-o parte era vorba de o crima care se petrecuse cu douazeci de ani in urma; dincoace, ar fi putut fi vorba de multe crime, care s-au intimplat in ultimii 15 ani. Dincolo, s-a pus intrebarea „cine a tras in el“ si s-a gasit raspunsul; dincoace, nu s-a mai intrebat „cine a tras in noi“ sau „cine ne-a tras in tepe“, caci tot nu s-ar fi dat raspuns.

In ambele parti, jocul celor doi mari actori era cu totul remarcabil; doar dialogurile difereau din punct de vedere al intensitatii. Pe cind Paul Newman era supus unor intrebari dure, fara menajamente, dincoace, Ion Iliescu era tratat cu multa blindete. Ceea ce mi s-a parut normal si uman. Ion Ilici tocmai suferise un soc; nu era suficienta bimaternitatea sa. Acum a descoperit ca avea o paternitate colectiva cind a constatat ca era rodul transhumantei oierilor de prin preajma Sibiului. Oricum, problemele copilariei si ale tineretii au fost stimulate de acest fapt; si, de aceea, pe drept cuvint, a deplins starea actuala cind multi tineri educati incipient in aceasta saraca tara a noastra sint preluati de alte tari si folositi de acestea. Aceasta situatie i-a amintit de cea a lui, a tinarului Ion Ilici, care a fost acaparat de Moscova pentru continuarea studiilor; si care l-a folosit apoi, si-l foloseste si acum.

Totusi, din emisiunea cu pricina am aflat multe lucruri, care nu-mi erau complet clare. De pilda, am inteles de ce nu pot fi marite salariile profesorilor cu prea mult. Fiindca economia e un tot unitar, si, daca dai mai mult profesorilor, ramine mai putin pentru furat, pentru viitoarele pensii ale parlamentarilor, pe care nenea Vacaroiu, ca orice om dupa un pahar, le vede duble. Sau pentru deplasarile parlamentarilor care, in mod justificat, domnul Taracila nu le doreste a fi facute cunoscute public, dat fiind marele numar de cardiaci printre romani. Si n-ar mai ramine bani nici pentru vinatorile de ursi pentru patronii straini ai unor ziare romanesti, independenta presei fiind in pericol de a fi compromisa.

Dar tocmai cind domnul presedinte Nelu vorbea pe teme economice, imaginea pe ecran s-a bulversat cumplit. Am dat telefon la operatorul de cablu, de unde am aflat ca desincronizarea imaginii este cauzata de faptul ca economia duduie. Ceea ce am observat si eu privind noile preturi la carne, mezeluri, gaze…

Totusi, sa recunosc in mod obiectiv, prestatia artistica a lui Ion Iliescu a fost superioara celei a lui Paul Newman. Prin agitatia sa continua, prin faptul ca zimbeste tot mereu, l-am asemuit adesea pe domnul Nelu marelui actor francez Luis de Funes. Numai ca, pentru rolul pe care l-a interpretat in spectacolul desfasurat dupa decembrie ’89, ar fi mai nimerit sa i se spuna Luis de Funest.

Ceea ce mi se pare insa si mai funest este faptul ca unii continua sa-l prezinte pe Ion Iliescu drept unica, singura, cea mai…, indubitabila, incontestabila speranta de viitor.

Care viitor? Cind auzi asa ceva, toate sperantele ti se duc pe apa simbetei!