Un partid fara identitate

E greu de spus ce-o fi intelegand d-l Voiculescu, liderul Partidului Umanist, prin „identitate proprie“. Termenul „umanist“ e o eticheta care se poate lipi pe orice. E valabil si la stanga, si la dreapta, si la centru. N-a fost nici o problema pentru „umanisti“ sa ia parte, dupa 2000, la guvernare, sa joace, linistiti, rolul de aliat neglijabil si sa se planga, apoi, ca PSD a adoptat (il citez pe d-l Voiculescu) „o atitudine aroganta, de stapan“. La alegerile locale din acest an, PUR a mimat „independenta“, acuzand coruptia si „ciocoismul“ din PSD. Cu acest mesaj antipesedist, a obtinut pentru prima oara cateva succese notabile care l-au scos din categoria „si altele“ unde figura inainte in sondaje. Dar, foarte curand, PUR s-a decis sa faca din nou din „identitatea“ sa o carte de joc. Si-a oferit-o ambelor tabere principale din competitia electorala, PSD si Alianta liberalo-democrata, asteptand sa vada cine ii da un pret mai mare. Adica mai multe locuri pe listele sale. Neavand incredere ca ar putea intra in parlament prin fortele proprii, pe usa principala, partidul d-lui Voiculescu si-a zis ca e mai sigura usa din dos. In cele din urma targul s-a incheiat, cum se stie, cu PSD, fostul inamic din alegerile locale. In clipa aceea, grimasele contra ciocoismului s-au transformat in zambete, iar zambetele schimbate, inainte, cu Alianta liberalo-democrata s-au transformat in grimase. „Ca asa-i in politica“, a exclamat d-l Voiculescu din adancul moralitatii sale.

Asa o fi, poate. Nu mai fac demult greseala de a-mi inchipui ca in politica principiile primeaza. Valoarea lor e, practic, nula cand intra in conflict cu interesele. M-am lamurit si asupra incertitudinilor care separa „compromisul“ de „compromitere“. Dar, sincer sa fiu, imi imaginam ca, macar, aparentele conteaza. Or, la ultimul sau viraj, PUR a executat un numar de strip-tease politic in care s-a putut observa clar ca „identitatea“ sa consta, de fapt, in „lipsa de identitate“. Pana acum, partidul d-lui Voiculescu trecea in ochii multora ca avand simpatii de dreapta. Acum, el isi asuma simpatii de stanga. Si o face cu o dezarmanta convingere, ca negustoria politica e deasupra ideilor.

E adevarat ca la noi nici un partid nu sufera de prea multa identitate. PUR a adus, insa, in spectacolul politic de pe malurile Dambovitei o noutate. Lipsa de identitate ca forma de identitate. Oportunismul transformat pe fata in ratiune de a fi. In comparatie cu alte partide care sunt mai „greoaie“, care se preocupa de aparente, de „imaginea“ lor, daca nu de „identitatea“ lor, PUR a adoptat, se pare, solutia unui cinism sincer,