23 August

Anul asta, 23 august 1944 a revenit in atentia opiniei publice. O hotarire a autoritatilor de la inceputul verii spunea ca vor fi organizate manifestari speciale. In 2004, se implinesc 60 de ani de la lovitura data de regele Mihai. O miscare politico-militara care a dus la arestarea Guvernului Antonescu, in frunte cu maresalul. Subiectul a fost cel mai frecventat de istorici, dar, din pacate, si de propagandisti in ultimele decenii. De la „lovitura regala“ s-a ajuns la „insurectia armata“ , apoi la „revolutia nationala antifascista si antiimperialista“. Ambalajele cu care a fost livrat opiniei publice acelasi eveniment au fost schimbate, in functie de interesele de moment.

Faptele ramin pina azi inca pline de enigme si controverse. Pentru unii, a fost un dezastru, un esec, o prostie. Pentru altii, a fost un succes, salvarea Romaniei, un moment de trezire etc. Pentru unii, a dus la recistigarea Ardealului, la trecerea Romaniei in tabara Aliatilor. Pentru altii, a fost o tradare care a dus la ocuparea tarii de Armata Rosie si instalarea regimului comunist pentru decenii. Pentru unii, regele Mihai este un erou, pentru altii nu.

Multe pasiuni s-au amestecat in aceste perspective atit de diferite. Fiecare generatie a perceput altfel ce s-a intimplat atunci. Pentru unii, anii razboiului au fost un calvar, care trebuia sa se termine la 23 august. Ei au vazut lovitura regala ca o mare speranta. Sa nu uitam ca si regele era foarte tinar, si tinerii il considerau al lor. Pentru ei, dupa razboi trebuia sa se nasca o alta lume, fara violenta, conflicte, razboaie. A venit dezamagirea. Occidentalii au „vindut“ Romania lui Stalin, si a urmat o dictatura dura, care a insemnat numai nenorociri. Au venit apoi alte generatii, modelate de manuale de istorie, care au spus mereu altceva despre ce s-a intimplat atunci. Multi isi amintesc si azi de defilari. Era prilejul de a avea o zi libera si de a „elogia“ liderii PCR. Intreprinderi intregi erau „scoase“ in zori unde era instalata o tribuna oficiala. Apoi ieseau la iarba verde, unde se gaseau – raritate- crenvursti, bere, muzica. Lumea venea la defilari mai mult pentru asta. In magazine nu se gasea nimic. Sefilor comunisti li se multumea pentru marile succese si viata buna. Dresajul a functionat perfect decenii. Sigur, lumea mai iesea si pentru ca se temea. Se faceau tabele, se imparteau portrete, lozinci, se distribuiau scandari „poetice“. Fericiti, in tribuna lor oficiala, liderii PCR dadeau din miini.

Era doar un spectacol de propaganda si de care regimul avea nevoie pentru a demonstra ca e sustinut de populatie. Erau inventate sarbatori fictive si entuziasm fictiv. Comedia a durat pina in anii ’80, cind Ceausescu a renuntat la defilari si parazi militare. Dictatorul a trecut la alte „manifestari de iubire“ fata de el insusi. Organiza pe stadioane spectacole „marete“ inspirate de China Rosie a lui Mao si de Coreea de Nord a lui Kim Ir Sen. Erau ceremonii in care Ceausescu era preamarit ca zeu al „societatii socialiste multilateral dezvoltate“. Apoi a venit 22 decembrie 1989, a pierdut puterea si a cazut de Craciun acelasi an sub rafala unui pluton de executie. Ziua nationala a Romaniei, 23 august, a fost uitata.

Zilele astea, am remarcat ca nu este exact asa. 23 august trezeste inca multe pasiuni si polemici. Aproape nu a fost televiziune care sa nu acorde spatii semnificative evenimentelor din acea vara fierbinte. Totul a plecat de la initiativa autoritatilor de a organiza ceremonii speciale la 60 de ani de la „intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste“. Istoricii au privit cu circumspectie anexarea domeniului lor. Populatia a privit cu indiferenta. Mass-media totusi au gasit aici un subiect controversat care merita reamintit si analizat. A contat si seceta de subiecte de pe timpul verii. Dar, in fond, a fost aici o trimitere electorala puternica din partea puterii. Anul asta, am cam tinut-o din sarbatoare in sarbatoare, organizate de oficialitati, tribune unde liderii puterii sa se arate poporului. Ideea este ca in anul electoral sa se ofere piine si circ. Cum piine nu prea e, circul poate fi o reteta de succes. Asta e un indiciu ca vechii propagandisti PCR nu au disparut si ocupa inca pozitii strategice, de unde pot sa dea asemenea idei timpite.