Lung prilej de vorbe…

Accidentul de la Pielesti, in care a fost implicata doamna doctor Carmen Paunescu, continua sa stirneasca discutii si dispute.

De la inceput tin sa spun ca nu sint de acord cu implicarea violenta a senatorului Paunescu in acest caz si nici cu faptul ca, profitind de aceasta nenorocire, unii s-au grabit sa-l atace si sa-l acuze de unele lucruri; e posibil ca aceste acuzatii sa fie adevarate, total sau partial. Dar de ce acuzatorii n-au avut curajul sa dezvaluie faptele incriminatorii pina acum?

Este adevarat ca media a folosit si ea prilejul pentru a incerca sa analizeze unele lucruri legate de activitatea senatorului; e dreptul ei s-o faca, chiar daca, poate, momentul nu era total potrivit. Reactia de iritare a senatorului este explicabila, dar nu total scuzabila. O persoana care accepta sa devina om politic trebuie sa inteleaga si sa accepte faptul ca, devenind persoana publica, viata sa privata devine si ea publica.

Este justa observatia domnului senator ca ostilitatea presei este, in parte, datorata activitatii din trecut a Domniei sale; speranta sau iluzia domnului Paunescu ca acele lucruri i-au fost iertate sau macar ca s-au uitat este desarta.

Sa remarcam totusi ca, exceptind un coleg de senat doljean si alt senator, vechi prieten si tovaras de arme din perioada antedecembrista, tonul luarilor de pozitie din media, generate in fond de un fapt concret, a fost destul de profesionist si lipsit de epitete jignitoare. Nu acelasi lucru se poate spune despre numeroasele luari de pozitie ale domnului Paunescu in presa antedecembrista; iar vina celor incriminati nu era un fapt concret, ci insuficienta lor dragoste si admiratie pentru cirmaci si cirmace sau lipsa unui entuziasm revolutionar consistent fata de partid.

Aceleasi trasaturi le poarta activitatea ziaristica postdecembrista a domnului Paunescu; cine nu este de acord cu dinsul este automat un dusman al poporului. Si, ca sa nu fiu acuzat ca vorbesc aiurea, va invit sa cautati revista Totusi iubirea din 14-21 mai 1992, an III, nr. 18/87, in care, in editorial, sint acuzat, intr-un limbaj colorat, de niste lucruri pe care nu le-am facut, lucruri deosebit de grave. Cind i-am reprosat telefonic ca va trebui sa probeze acuzatiile facute, domnul Paunescu mi-a raspuns ca are inregistrarea video a sedintei publice in care eu am facut aceste afirmatii. Ca semn de recunoastere, domnul Paunescu a spus ca sint un individ inalt si cu chelie! (Ceea ce frapeaza in acel articol, care a aparut la patru zile dupa sedinta publica respectiva, este faptul ca domnul Paunescu avea informatii complete asupra tatalui meu, semn ca serviciile specializate i-au ramas fidele). Articolul domnului Paunescu se incheie apoteotic, promitindu-ni-se iertarea atit a noastra, cit si a celor ai caror bocanci i-am lins. Chestia asta cu linsul este generata de o deformatie profesionala; e drept insa ca in loc de bocanci se avea in vedere o anumita regiune anatomica a corpului uman.

Si ce ar fi trebuit sa fac in fata unui atac murdat si nejustificat? Poate sa raspund cu un poem, asa cum a facut domnul senator in ultimul numar din Flacara lui Adrian Paunescu. „Din una alta, nefacind nimic / Sint acuzat de fel de fel de crime. / Supus unui atac injositor / Asist la un stupid linsaj de gala. / Acest nemernic killer din neant / De ani de zile-asteapta-n crisalida / Vinind un subiect interesant / Si planuind atent sa ma ucida!“. Dar nu cred ca se merita efortul unui raspuns. Daca nu sint de acord cu acuzatiile aduse domnului Paunescu pentru o vina in care responsabilitatile sale sint infime, conjuncturale, tangentiale, in acelasi timp nu sint de acord nici cu maniera lacrimogena, autovictimizanta in care domnul senator sau unii din amicii sai au ripostat. Astfel, in editorialul din Flacara lui Adrian Paunescu, se argumenteaza ca au existat multe accidente datorate unor personalitati, care nu au suferit nici un fel de consecinte. Faptul in sine este mai mult decit regretabil, dar el nu poate fi invocat ca argument pentru repetarea acestei atitudini. Si apoi aceste fapte s-au petrecut in ultimul timp, in care PSD era si este inca la putere; si nu-mi amintesc ca domnul senator PSD Paunescu sa fi luat vreo atitudine publica in aceasta problema. Tot in acest editorial este invocata calitatea de geniu al poeziei romanesti a domnului Paunescu, calitate care ar necesita o tratare cu mai multa delicatete a Domniei sale. Bietul Eminescu; nimeni nu l-a caracterizat, in timpul vietii lui, drept un geniu. Si era normal sa fie asa: fiindca, in primul rind, chiar era cu adevarat un geniu; iar in al doilea rind nu avea o revista personala in care sa se mentioneze acest lucru.

Joi seara, la un post de televiziune local, domnul Paunescu a declarat ca nu mai doreste sa candideze pentru Senat pe listele Doljului. A urmat imediat un lung sirag de vorbe, la care am asistat si eu o vreme. Tema principala a discutiilor a fost necesitatea ca domnul Paunescu sa candideze pe aceste liste fiind singurul, unicul si prin urmare cel mai…

Unul dintre argumentele afisate in sprijinul acestei necesitati a fost acela ca nu de valoarea politica a sa trebuie sa se tina seama, ci de faptul ca este o valoare culturala, un mare poet. Credeam totusi ca Senatul este o entitate cu caracter politic, in care trebuie sa activeze politicieni. Pentru poeti, oameni de cultura, exista institutii specifice. Nu e normal totusi ca poetii sa faca politica sau, la fel, politicienii sa scrie poezii. Cit despre valoarea creatorilor, posteritatea este aceea care o poate stabili. S-a argumentat ca prezenta in Senat din partea Doljului ar fi unica garantie ca se va face ceva si pentru acest judet, ramas in urma. Se pune intrebarea de ce nu s-a facut acest lucru in aceasta legislatura, cind dinsul a fost senator din partea Doljului.

S-a invocat apoi exemplul Bacaului si Vrancei, care s-au bucurat de atentii sporite si consistente din partea puterii, fiindca persoane cu tupeu si pozitii inalte au actionat pe cai laturalnice si s-a afirmat ca domnul Paunescu are calitatile necesare pentru astfel de actiuni. In felul acesta s-a acreditat parerea ca PSD va ramine la putere; dar, in acelasi timp, s-a recunoscut ca in timpul domniei PSD stabilirea prioritatilor, a necesitatilor, a distributiei fondurilor centralizate, nu s-a facut dupa criterii obiective si stiintific fundamentate; ceea ce, in fond, inseamna favoritism si coruptie. Au fost multe interventii in emisiunea de televiziune mentionata; e normal sa fie asa, si respect opinia celor care au intervenit in emisiune; evident, domnul Paunescu i-a caracterizat pe toti cei care au intervenit in favoarea sa drept persoane remarcabile, deosebite, de mare valoare. N-am inteles totusi de ce a fost nevoie de acest prilej ca sa se constate ca senatorul Dili si nu mai stiu cum este o nulitate; cum se explica atunci ca a fost promovat in functii inalte de partid si a ajuns chiar in Senat? Nu ma intereseaza ce se va intimpla in PSD, dupa cum nu ma intereseaza ce se va intimpla in celelalte partide. Care de fapt nu sint partide, ci SRL-uri ale caror principale obiective de productie o constituie fabricarea de parlamentari, demnitari, consilieri etc. Totusi, in viitorul Senat, in care, din partea PSD vor fi Iliescu, Vacaroiu, Cozminca, Hrebenciuc si poate si Oliviu Gherman, ar fi nedrept ca Adrian Paunescu sa nu fie. Caci la vremuri noi trebuie oameni noi.

Dar pretuirea, consideratia oamenilor constituie elemente fragile si degraba schimbatoare. A dovedit-o si domnul Raducanoiu in emisiunea de televiziune amintita. De unde la inceput seful de cabinet al senatorului sublinia necesitatea absoluta a prezentei acestuia pe listele de candidati ai Doljului, la sfirsit, in urma refuzului inexplicabil de neelegant al domnului Paunescu de a dialoga, domnul Raducanoiu a conchis sec: „nimeni nu e de neinlocuit“.

Vedeti, totusi iubirea nu e ceva de dat la tot cartierul; este un lucru fragil care lesne se duce pe apa simbetei!