25.1 C
Craiova
vineri, 25 iulie, 2025
Știri de ultima orăOpiniiVrabia Milica Viteazu’

Vrabia Milica Viteazu’

I s-a spus Milica. Iar poporul, atunci cind amintea de el, ii zicea Tapu’. Printr-o intimplare pe care numai istoria poate sa o explice, ciocanitorul in pietre a ajuns presedintele Romaniei. Pe el, pe Milica, nu prea l-a votat nimeni. El a primit voturile pe care oamenii le-au dat impotriva lui Iliescu. El, personajul negativ din oricare anecdota si terminind cu manualul de istorie, nu putea sa primeasca decit un vot negativ. Prea multe de spus despre cei patru ani in care Milica a ocupat ilegal Palatul Cotroceni, in sensul ca n-avea ce sa caute pe acolo, nu prea sint. Doar, lucru important, ca-n acesti ani Romania a avut, pe linga aceasta mare nesansa de a fi condusa de Milica, si „norocul“ de a mai exista, dupa cei patru ani, ca stat. Norocul nostru, cit noroc am avut cu Milica, a fost ca asupra tarisoarei nu s-au abatut cine stie ce mari probleme, altfel puteam spune linistiti adio, tara, la revedere, drag popor. Dar asa e istoria: pe de o parte iti ia, pe de alta parte iti da. Noua, cind a fost sa ne dea, ni l-a dat pe Milica. Poate ca va intrebati, pe buna dreptate, ce l-a apucat pe asta cu Milica. Pai nu l-ati vazut ca a scos capul dintre pietre si a inceput sa se pitigaie iar la popor? N-ati vazut ca a iesit la interval cu patru volume, ditamai volumele, pe care nu poti sa le transporti decit cu roaba? Lumea-l uitase. Cind si cind, isi mai amintea cite unul de el cind o vedea pe Zoe Petre. Dar asta, foarte rar. Si-atunci, tarina vremii se asezase peste amintirea trista, ca si figura, de altfel, a lui Milica. Si-acum, dintr-o data, in zgomot de cripta, uitind ce a facut, ce n-a facut, uitind cine e de fapt, Milu, sub pretextul ca si-a scris memoriile, vru sa se insinueze iar in politica romaneasca. Toata lumea stie, Milu-i meserie in geologie, dar, incredibil, de necrezut adica, n-are nici o legatura cu politica. Era cit p-aci sa aiba cit a fost presedinte, dar a avut ghinion. Dar de ce vrea Milica sa se intoarca pe scena pe care a facut joc de glezne si ciocu’ mic vreme de patru ani? Vrea el sa infiinteze Asociatia Neputinciosilor Vesnici? Vrea Milica – voce de sticla – sa zideasca o data pentru totdeauna usa din dos pe care a parasit odaile de la Cotroceni? Ti-ai gasit! Asta e chestie de demnitate, nici vorba de asa ceva! Hai ca nu ghiciti, degeaba va straduiti! Stiti ce vrea? Stiti ce e-n mintea lui? O sa rideti, dar o sa dati repede in plins cind o sa aflati. Tineti-va bine! Vrea sa candideze in 2004 la presedintie!!!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS