Parlamentarul nu e strut

E in firea omului sa fie de partea celui mai slab. Uite ca ma fac avocatul parlamentarului si intreb, la o adica, de ce trebuie sa stie tot mocofanul ce vila si ce piscina are alesul? Ce cont in Cipru sau in Insule, de ce bate el plaiurile tarii in 4×4 si de unde are banii? Are, ca d-aia e ales. A ales vreunul dintre noi vreun amarit? Hai sa fim seriosi! De ce trebuie sa hartuim parlamentarul cind ii e lumea mai draga cu declararea averii? De ce sa-l incarcam cu stresul zilnic al intrebarilor din ce i se trage, de unde le are pe toate, stiind ca a pornit cot la cot cu tine? Bogatia, spunea cineva, e la fel de nelinistitoare ca saracia. Da batai de cap cumplite. Da, dar si de lucru altora: bodyguarzi, alarme, spaga. V-ati gindit vreodata cita spaga da un parlamentar care nu vrea sa-si declare averea? Diferenta dintre bacsisul pe care-l dai tu, simplu alegator, si comisionul pe care-l da el tine o intreaga economie in viata. Asta nu inseamna ca toti parlamentarii au pina peste poate sau ca, Doamne fereste!, ar fi mina in mina cu cine stie ce mafie. Dar si daca ar fi? Un american (citesc marturisirea unui critic literar) sustinea la Bucuresti, cu prilejul unei intilniri cu citiva intelectuali, ca mafia interna, indiferent de partidul pe care-l sprijina, e un lucru bun, de echilibru. De echilibru vizavi de globalizare. Daca globalizarea vine ca o hidra peste toate, mafiile locale mai pastreaza ceva din culoarea locala.

Nu cred ca ar trebui sa ne intrebam ani la rind ce isi da siesi parlamentarul. Parlamentarul nu e strut, de la care sa folosesti si penele, si ciocu’ mic, si carnea, si ouale (25 de mii de euroi bucata). Parlamentarul destept, uns cu toate alifiile, stringe mai mult decit stringi tu o viata intreaga pentru ca are talent. Imbina utilul cu politicul si cu placutul. Cind un parlamentar i-a dat lui Vali de la Vilcea un Mertan fiindca i-a cintat la nunta pina au cazut amindoi lati, unul de placere, celalalt de manele, nu te mai intrebi ce da parlamentarul alegatorului, fiindca ai vazut si singur: un Mertan. Intreaba-l pe sarac sau pe cel care traieste din salariul mediu pe economie ce are in casa. De ce n-are mai mult. De unde are ce are? De ce-l turteste intretinerea? De ce nu pleaca de la supermarket cu portbagajul burdusit? Pune-i intrebarile astea in fiecare zi, ceas de ceas si la o ora de virf, sa vezi cum ii sare tandara si te apuca de beregata. Si atunci, de ce ar fi parlamentarul mai putin sensibil la declaratia de avere, la declararea chiverniselii din unul, doua sau trei mandate?

Eu cred ca s-ar impaca lucrurile daca omul politic ar gasi o smecherie cu parfum moral, care sa dea alegatorului sentimentul ca el si alesul sint egali, in ciuda evidentei si a norocului in viata. Nu conteaza ca la noi, de ziua recoltei, cind tineri si tinere din toata tara string capace plini de entuziasm, constati ca sint politicieni bogati si participanti la marea razuiala saraci. Conteaza ca sint parlamentari bogati, care fac alergie cind ii intrebi „De unde, mai frate?“ si alegatori saraci care au capatat damblaua sa se intrebe si sa se mire in nestire: „Cum ma-sa, mai frate, asta da si eu nu?!“

Daca s-ar descoperi pungasia care sa armonizeze tacerile si indignarile unora cu intrebarile si mirarile altora, am fi o natiune fericita.