Saracie, saracie

Ca nu o ducem bine e clar. Segmentul din populatie care traieste sub pragul de saracie creste cu fiecare an, indiferent de PIB, succese diplomatice si statistici. Vorba lui Caragiale: „Mon cher, merge prost“. Avem acum un „Plan national antisaracie“. Ambitios, plin de cifre si termene. S-a facut o lansare in stil mare, cu presa, cu un discurs al premierului etc. Totul facut profesionist. Saracia nu este un secret pentru nimeni. O gasesti la colturi de strada, in spitale, in scoli, pe la periferiile oraselor, in sate uitate de Dumnezeu. E peisajul cotidian cu care se pare ca ne-am obisnuit. Romanul, fatalist de felul lui, crede ca asa e normal. Sa fii sarac, sa traiesti cu putin, sa nu ai de nici unele.

Adevarul este ca explozia sociala se anunta pentru primavara. Daca va veni o iarna grea si daca facturile de plata la intretinere vor fi prea mari, nu se stie ce se poate intimpla. Sint destui care nu au ce minca si nu au unde pune capul cind se lasa seara. De aici poate veni raul. Reforma, oricita e, nu a produs bunastare. Lumea asteapta multe privind seara la televizor. Orice vizita a unui strain important – cred multi – ar trebui sa verse in cosul zilnic ceva. Intrarea in NATO va fi urmata de o sarbatoare, scapam de saracie. Vor curge lapte si miere. Premierul Nastase, la ultima conferinta, vorbea de „starea de nervozitate la nivelul populatiei“. Ii inteleg ingrijorarea. Promisiunile electorale, dar si ce isi imagineaza un electorat cind voteaza functioneaza ca un lat.

Nu stiu daca „Planul antisaracie“ este pura operatie de imagine sau o incercare onesta de a rezolva ceva. Plec de la premisa de buna credinta a guvernului. Dar termenele mult prea precise si calendarul masurilor ma fac suspicios. Parca am fi in fata unui nou „Contract cu Romania“, care promitea ca, in numai 200 de zile, sa rezolve toate problemele, inclusiv cea a saraciei. A fost, cum se stie azi, simpla maculatura de propaganda. O fituica populista si atit. A prostit multa lume, dar nu a avut nici un fel de rezultat practic. Saracia a continuat sa creasca endemic. Romania nu are azi capacitatea de a rezolva problema saraciei. Mi se pare riscant sa agiti spiritele cu iluzii si promisiuni. Desigur, inainte de Praga si inaintea unei ierni care se anunta dificila, „Planul national antisaracie“ poate sa mai linisteasca unii naivi. Dar nu multi si nu pentru multa vreme. Obiectivul ideii e sa faca viata mai suportabila pina la primavara, cind ies verdeturile. Apoi vom trai si vom vedea.

Inca o chestiune este amploarea planului. Multe obiective descrise amanuntit si corect sint luate in discutie. Nu prea stiu si nici documentul nu specifica de unde vor veni banii pentru alimentarea unui plan atit de ambitios. Ca bani la buget nu sint. Or, planul pretinde ca fondurile se vor lua din banii publici. Ma indoiesc ca acolo se mai gasesc ceva rezerve. Despre surse private, ce sa mai vorbim! Ca semnal de alarma: atentie, avem o problema cu saracia – planul si-a atins de pe acum tinta. Arata un guvern hotarit sa infrunte o provocare dificila. Electoratul trebuie sa afle, asadar, ca guvernul se ocupa sa eradicheze saracia, sa scoata din mizerie milioane de concetateni cazuti victime unei tranzitii care nu se mai termina. Toti acestia, care acum rasufla usurati privind televizorul si asteapta sa se intimple minuni, vor fi dezamagiti peste citeva luni si s-ar putea sa ingroase coloanele de demonstranti de la anul. In plus, sporesc numarul celor care vor vota in 2004 cu Corneliu Vadim Tudor. Asa cum ne arata sondajele, liderul PRM creste in popularitate exact in regiunile cele mai sarace, Moldova si Muntenia. Saracimea (pensionari, tarani, someri) isi indreapta sperantele de la PSD si Ion Iliescu (care oricum nu se va afla in cursa pentru Cotroceni) spre Vadim Tudor. Discursul lui indreptat impotriva tuturor atrage multa lume lipsita de speranta minima ca va scapa de saracie.

Un plan, cum vedem, cu doua taisuri. Unul de imagine si altul in realitatea concreta.