Mi-a batut aseara toamna-n geam

In seara ultimei zile de august, toamna mi-a batut discret in geam.

O frunza galbena s-a desprins din nucul din fata ferestrei; s-a rotit gratios prin aer, precum altadata frumoasele domnisoare furate de farmecul unui vals, si, izbind in geam, si-a oprit primul si ultimul ei zbor pe trotuar. Ar fi vrut parca sa se reintoarca in nuc; dar drumul ei era fara intoarcere; ca si drumul de la tinerete incolo!

A doua zi, ca si in multe alte duminici, am plecat spre parc, minat de placerea perversa de a savura citiva mici intovarasiti de regulamentara bere la „Debarcader“.

Desi era doar ora 10.00, sute de oameni se aflau deja in jurul stadionului; erau primii din cei care vor mai veni pentru a regasi un vis frumos de altadata, un motiv de bucurie si mindrie intr-un timp atit de sarac in satisfactii si impliniri.

Pe bulevardul (inca sau totusi) Antonescu, trotuarul recent asfaltat amplifica placerea celor ce pasesc pe el; iar cind ajungi in parc, placerea devine si mai mare. Frumusetea calma a copacilor incremeniti, simfonia armonioasa a culorilor de toamna, calmul aleilor boltite de crengi, toate acestea ne fac sa-i multumim lui Nicolae Romanescu pentru picatura de frumusete eterna pe care ne-a daruit-o, permitindu-ne sa ne consolam de asprimea nemeritata a vietii, gindindu-ne ca totusi exista si lucruri frumoase; nemeritat de frumoase!

Trecind pe linga autobuzul cu fotbalistii Universitatii, am ajuns la restaurant, cu putini clienti inca; prin difuzoare se strecura cu destula discretie o muzica acceptabila; manelele vor veni mai tirziu, cind vor fi la mese si oameni mai multi si mai capabili sa le guste si sa le aprecieze.

Ne-am asezat la o masa chiar linga lac; lucirea molcoma si pastelata a apei genera in jur si in noi o liniste blinda.

Ospatarita care a venit sa ne ia comanda avea fusta prea scurta in raport cu grosimea picioarelor. Insatisfactia estetica era amplificata si de faptul ca pe sub pielea alba ca brinza de vaci se insinuau vizibil venele, marcind traseul viitoarelor varice.

In consecinta, nici micii nu ne-au placut prea mult; in schimb, frumusetea privelistii contracara totul; privirea aluneca de la lacul mingiiat de soare la insula pe care salcii batrine se aplecau ca sa sarute unda si se opreau pe filigranul fin insinuat pe cerul albastru de podul suspendat.

Pe lac, un coleg de la Medicina, aflat cu familia intr-o barca, vislea extrem de convins si de constiincios, vrind parca sa se convinga ca e inca tinar si viguros; dar unde oare se indrepta barca lui?

La intoarcere, pe bancile ce dormitau la umbra batrinilor copaci, aflati parca in afara oricarui timp, oameni virstnici ca si copacii stateau si-asteptau fara glas ceea ce nimeni n-ar dori sa vina, urmarind melancolic cum se muta ceas cu ceas umbra dupa soare.

Drumul de intoarcere spre apartamentul meu situat in fata stadionului a fost mult mai usor de urmat, caci era jalonat de sticle si cutii goale de bere. Magazinele alimentare din zona au fost repede golite. Un tinar, venit parca dintr-un colt indepartat al Olteniei, statea cu doua piini in mina, muscind alternativ cind din una, cind din alta. Probabil n-a avut bani sa-si cumpere si salam, asa ca, in loc de salam cu piine, minca piine cu piine. Circiumile din zona („La Gogu“, „Crama Luca“) erau asaltate de suporteri a caror dragoste fata de echipa era atit de aprinsa incit trebuia putin stinsa.

Cind, mai tirziu, priveam multimea imensa de oameni care asaltau stadionul, ma gindeam ce alt fel de motive ar putea genera atita entuziasm, atita mobilizare. Descatusati de oprelisti, vindecati de ura, scapati de jignirile care le-au afectat mindria si orgoliul, oltenii au devenit ceea ce sint; oameni capabili sa iubeasca ceva ce merita a fi iubit, dincolo de orice limita.

Ce public a injosit si a pierdut Netoiu! Dar las’ ca acum face treaba buna; mai e putin si duce pe Dinamo la Focsani!

M-am bucurat ca n-a plouat; dar, asa cum am aflat din ziarul de luni, aceasta s-a datorat faptului ca domnul prim-ministru statea cu urechea la pamint ca sa afle ce vrea poporul; ori, daca era noroi, aceasta activitate i-ar fi putut murdari costumul Armani.

Seara m-am plimbat pe bulevard, printre sticlele dezolant de goale, dar mindru ca, prin continutul lor, au contribuit la entuziasmul inimosilor suporteri.

Cadeau si alte frunze; dar, cum spunea Nichita, toamna cad nu numai frunze; toamna cad toamne.

Ca o frunza cade toamna!