14.4 C
Craiova
joi, 28 august, 2025
Știri de ultima orăMagazinCelebritatile - „intrusii“ din lumea modei

Celebritatile – „intrusii“ din lumea modei

Desi sunt admirate si chiar invidiate pentru talentul actoricesc sau muzical, vedetele din lumea showbizz-ului par sa nu se multumeasca numai cu atât. Astfel, unele celebritati au decis sa se orienteze catre industria modei, reusind sa-si dovedeasca noi talente, mai mult sau mai putin. Potrivit site-ului Yahoo!News, mai multe reviste de specialitate au realizat recent un sondaj inedit, incercând sa stabileasca un clasament al vedetelor care se bucura de succes si in lumea modei.


Kylie Minogue: Lenjeria intima „Love Kylie“, creata de insasi Kylie Minogue, a avut un succes extraordinar la scurt timp dupa lansare, in 2001. Articolele din colectia cântaretei australiene au atras atât adolescentele, cât si femeile de peste 30 de ani, fiind sexy si sofisticate deopotriva. Lenjeria creata de Minogue a fost purtata de vedete ca Beyoncé, Reese Witherspoon si Janet Jackson, precum si de Kristin Davis in serialul „Totul despre sex“.


Jay Kay: Lumea si asa ciudata a celebritatilor a cunoscut o noua etapa o data cu lansarea primei colectii vestimentare a lui Jay Kay. Artistul a creat doar 12 piese de vestimentatie, sub marca „Hugo Boss“. Insa, spre dezamagirea fanilor, printre articolele din colectia vocalistului de la Jamiroquai nu se afla nici o palarie.


Pamela Anderson: Bineinteles, din „clubul vedetelor talentate“ nu putea lipsi tocmai Pamela Anderson. Actrita si-a lansat recent prima colectie de accesorii, dar, ca o adevarata iubitoare de animale, nu a folosit blana naturala in confectionarea nici unuia dintre articole.


50 Cent: In 2003, 50 Cent a colaborat cu Marc Ecko, celebrul fondator al casei de moda Ecko Unlimited, pentru a crea colectia „G Unit Clothing Company“. Adresându-se atât barbatilor, cât si reprezentantelor sexului frumos, hainele cântaretului au fost apreciate de publicul larg.


Sadie Frost si Jemima French: Actrita Sadie Frost si designerul vestimentar Jemima French si-au lansat propria marca, „FrostFrench“, in 1999. Compania lor, care a pornit cu un imprumut de 5.000 de lire sterline, a avut primul „sediu“ in bucataria lui Jemima, unde s-a creat prima linie de lenjerie intima. In prezent, marca „FrostFrench“ este una dintre cele mai cautate pe piata, articolele fiind purtate de vedete ca Jade Jagger sau Kate Moss.


Mary-Kate si Ashley Olsen: Dupa debutul in serialul de televiziune „Casa plina“, la numai noua luni, Mary-Kate si Ashley Olsen au continuat sa se bucure de succes pe numeroase planuri. Cele doua gemene au reusit sa creeze propria linie de haine, bijuterii, accesorii si produse cosmetice.


Elle Macpherson: In ultimii ani, Elle Macpherson a reusit sa se transforme dintr-un manechin de succes intr-un creator de lenjerie intima foarte apreciat. Compania Elle Macpherson Intimates, cu sediul principal in Australia, a reusit sa aiba o cifra de afaceri anuala de câteva milioane de dolari.


Eminem: In 2003, controversatul Eminem a semnat un contract in valoare de doua milioane de lire sterline pentru a produce propria linie vestimentara numita „Shady Ltd“. Insa, ulterior, compania a avut de infruntat mai multe probleme, inclusiv un proces cu privire la dreptul de a folosi numele „Shady“.


Nelly: Compania „Vokal Clothing“ a fost infiintata in 1997 de fostii colegi de facultate Yomi Martin, Cornell Haynes (Nelly – n.r.), Nick Loftis si Ian Kelly. Ei au comercializat tricouri si sepci in cluburi de noapte, pâna când cerinta pentru produsele lor a inregistrat o adevarata „explozie“ in Saint Louis si apoi pe intreg teritoriul Statelor Unite. In acelasi an, Nelly si-a lansat albumul de debut, „Country Grammar“, reusind sa vânda peste un sfert de milion de copii.


Jennifer Lopez: In 2001, diva latino-americana si-a implinit unul dintre cele mai mari vise ale sale, reusind sa-si lanseze propria colectie de articole vestimentare sport, numita „J.LO“. Aceasta linie s-a extins ulterior, mai ales dupa ce cântareata i s-a alaturat lui Andy Hilfiger, infiintând compania „Sweetface Fashion“. In prezent, compania se ocupa de mai multe tipuri de produse, inclusiv parfumuri, incaltaminte si alte accesorii.


Gwen Stefani: „LAMB“ (Love Angel Music Baby – n.r.), noua linie a cântaretei Gwen Stefani, include absolut orice fel de articole, de la jachete si pantaloni pâna la genti. Mai multe celebritati, printre care se numara Paris Hilton, Carmen Electra, Nicole Richie si Halle Berry, au fost vazute purtând accesorii create de artista. Insa vedeta americana nu se multumeste numai cu atât, planuind sa lanseze anul viitor o noua colectie, care se va numi „Harajuku Lovers“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS