Cel mai disputat punct de pe lista audiențelor acordate miercuri dimineața de viceprimarul Carmen Preda a fost cel sesizat de doi locuitori ai unui ansamblu rezidențial de pe strada Gib Mihăescu. Aceștia solicită intervenția Primăriei pentru retrasarea unor locuri de parcare în zona adiacentă blocului. Petenții aveau unde să parcheze în interiorul ansamblului, dar doreau neapărat locuri de parcare pe latura pe care aveau ferestrele apartamentelor.
Atât reprezentanta Municipalității, cât și arhitectul-șef, prezent la ședință, au subliniat că gestionarea zonei private din jurul blocului respectiv (una bine delimitată de mai multe bariere de restricționare a accesului auto) o poate face doar asociația de proprietari a imobilului. Primăria nu are nici atribuții și nici bază legală pentru a interveni. Alte probleme discutate în cadrul audiențelor au vizat:
- solicitarea unei locuințe sociale la parter pentru un tânăr obligat să se deplaseze în cărucior cu rotile,
- amenajarea unor locuri de parcare pe strada Știrbei Vodă, în zona de ieșire spre comuna Vlădești.
Citește și: Primul caz de variolă ovină confirmat în România