Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați azi, în jurul orei 13.40, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitate.
Un bărbat, de 73 de ani, din comuna Schela, satul Sâmbotin, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu, din direcția străzii Traian către localitatea Iezureni, ar fi acroșat o femeie, de 60 de ani, din Târgu Jiu, care se angajase în traversarea străzii în calitate de pieton.
În urma accidentului a rezultat rănirea femeii. Aceasta a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

