Actriţele Carmen Stănescu şi Olga Tudorache vor primi decoraţia „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I, pe 13 mai, respectiv 18 mai, informează site-ul oficial al Casei Regale a României.
Carmen Stănescu va primi decoraţia pe 13 mai, la Palatul Elisabeta, iar Olga Tudorache va primi distincţia pe 18 mai, la Teatrul Mic din Bucureşti.
Alături de medaliile „Regele Mihai I pentru Loialitate” şi „Crucea Casei Regale a României”, decoraţia regală „Nihil Sine Deo” se acordă prin decizia şefului familiei regale a României.
Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar, „care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogaţi prezentul românesc”, potrivit site-ului casei regale a României. Decoraţia poate fi acordată ambasadorilor sau foştilor ambasadori români sau străini care au adus o contribuţie incontestabilă relaţiilor României cu lumea. Decoraţia se poate acorda unor instituţii sau organizaţii, dacă activitatea lor este în mod unitar circumscrisă criteriilor de mai sus. Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” se poate acorda unui număr de maximum 200 de personalităţi în viaţă, cetăţeni români şi străini.
Născută pe 11 octombrie 1929, Olga Tudorache are o carieră în teatru de peste 50 de ani.
Actriţa Carmen Stănescu s-a născut în Bucureşti, pe 29 iulie 1925. A urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, promoţia 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu.
Ceremoniile de decorare se înscriu în programul evenimentelor publice organizate cu ocazia datei de 10 mai – Ziua Regalităţii. Pe 10 mai, de la ora 8.00, în faţa Palatul Elisabeta va fi dat startul Maratonului Regal 2013, un eveniment sportiv organizat de Asociaţia Corporeanima, cu sprijinul Casei Regale a României. La eveniment va lua parte şi principele Nicolae. La ora 15.00 va avea loc ceremonia de premiere a câştigătorilor Maratonului Regal 2013.
În aceeaşi zi, de la ora 17.00, la Palatul Elisabeta, principesa Margareta va conferi, în numele regelui Mihai I, calitatea de furnizor al Casei Regale unui număr de companii şi persoane.Evenimentul se va desfăşura în prezenţa principilor Radu şi Nicolae.
Pe 11 mai va avea loc un concert aniversar al Societăţii Române de Radiodifuziune, la Sala Radio, de la ora 19.00. Vor concerta Orchestra Naţională Radio, dirijată de maestrul Christian Badea, iar solişti vor fi Mihaela Martin şi Frans Helmerson.
Pe 12 mai, evenimente aniversare vor avea loc la Castelul Peleş, unde va fi lansat volumul „Avioanele Regelui”, publicat de Editura Curtea Veche. În aceeaşi zi, principesa Margareta va decora, în numele regelui Mihai I, o serie de personalităţi din România.
Totodată, pe 13 mai va avea loc ceremonia de învestire a regelui Mihai cu titlul de doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”. La eveniment, regele Mihai va fi reprezentat de principesa moştenitoare Margareta.
Actriţele Olga Tudorache şi Carmen Stănescu, decorate de regele Mihai I
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei