Un bărbat a fost prins în această dimineaţă de jandarmi, în urma unei urmăriri de 500 de metri, după ce a vânat un iepure de câmp în apropiere de Segarcea (Dolj) prin utilizarea unei capcane neautorizate.
În jurul orei 09.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei de Supravegherere şi Ordine Publică Segarcea – I.J.J. Dolj, aflat în timpul executării unei misiuni specifice în zona egarcea, a observat pe fondul de vânătoare 31 Panaghia un bărbat cu un comportament suspect, ce avea asupra sa un rucsac.
La vederea echipajului de jandarmi bărbatul a fugit de la faţa locului, fapt ce a determinat jandarmii să procedeze la urmărirea acestuia, fiind prins după aproximativ 500 m.
În urma primelor verificări efectuate şi a declaraţiilor luate a rezultat faptul că persoana în cauză, T. V., de 53 ani, din Segarcea, avea asupra sa, în rucsac, un iepure de câmp ce reuşise să îl prindă cu ajutorul unui laţ confecţionat artizanal, iar în zona de unde a fugit se aflau instalate de către acesta două astfel de laţuri.
La faţa locului a fost solicitat şi un reprezentant al fondului de vânătoare 31 Panaghia, care a stabilit că, în urma capturării iepurelui de câmp, prejudiciul cauzat se ridică la suma de 150 euro.
Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vânarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 407 din 2006 şi urmează să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare.
Dolj: Bărbat suspectat de braconaj, prins după o urmărire de 500 de metri
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei