Știri de ultima orăLocalCu căruţa la şcoală

Cu căruţa la şcoală

Elevii Școlii cu clasele I-VIII din comuna mehedințeană Gruia fac naveta 30 de kilometri pe zi. Ieri, aceștia s-au dus cu căruța la școală, după ce autobuzul promis de autorități nu a mai venit.

45 de elevi ai Școlii cu clasele I-VIII din comuna Gruia fac naveta 30 de kilometri pe zi, după ce două unități de învățământ au fost comasate. Cu căruţa, cu maşini de ocazie sau chiar pe jos, copiii ajung cu greu la şcoală.
„Este foarte greu să mai faci ceva cu ei la ore după ce merg 15 kilometri pe jos de acasă până la şcoală. Ce pretenţii de carte să mai ai de la ei? Unii vin cu căruţele, alţii stau la ocazie, unii merg pe jos. Când plouă este şi mai greu, dar asta este, dacă aşa a decis sistemul, nu putem decât să ne conformăm“, a spus Mihaela Echer, cadru didactic.

Microbuzul pentru Gruia a ajuns în Baia de Aramă
 
Primăria Gruia a reuşit să obţină, cu acordul Prefecturii Mehedinţi, un microbuz nou pentru cei 45 de elevi, însă înainte cu o săptămână de începerea anului şcolar a rămas fără el. Edilul din Gruia spune că a fost păcălit de primarul din Baia de Aramă, care i-au cerut să îi împrumute maşina pentru o excursie în Deltă.
„Făcusem rost de un microbuz nou de la Primăria Burila Mare, pentru că acolo erau două şi nu mai era nevoie de el. Cu acordul prefecturii, am reuşit să îl aduc la Gruia pentru copii. Totul a fost în regulă până acum o săptămână, când m-a sunat primarul de la Baia de Aramă, Rafael Dunărinţu, şi m-a rugat să îi împrumut microbuzul pentru trei zile, spunând că vrea să facă o excursie în Deltă cu copiii. Am zis să fiu înțelegător și, chiar dacă eu sunt de la PSD, iar el este de la PDL, să i-l dau. Am făcut proces-verbal şi i l-am dat. A trecut o săptămână şi nu l-a mai adus înapoi. Mai mult decât atât, când l-am sunat, mi-a zis că eu nu i-am dat nici un microbuz, apoi m-a sunat prefectul şi mi-a spus că microbuzul rămâne la Baia de Aramă. Nu pot să mă gândesc decât că este vorba despre politică. Deşi acum prefectul nu are culoare politică, înainte el a făcut parte din PDL şi are aceleaşi relaţii“, a declarat Alecsandru Nedelcu, primarul comunei Gruia.

Directorul școlii: „Știu că merg pe jos, dar nu avem ce face“
 
Directorul unităţii de învăţământ nu este străin de situaţia copiilor care merg pe jos atâţia kilometri şi s-a arătat foarte revoltat că jurnaliștii s-au interesat la început de an şcolar de soarta elevilor din Gruia.
„Eu ştiu foarte bine care este situaţia copiilor, ştiu că merg pe jos, dar nu avem ce să facem, nu cred că vă interesează pe dumneavoastră. S-a adus un microbuz, l-am văzut cu ochii mei, dar am înţeles că prefectul a decis să îl trimită în altă parte. O să vedem ce o să facem pentru copii, să poată ajunge la cursuri“, a spus Iulia Neamţu, directoare la Şcoala Gruia.
Aceasta nu a uitat să le aducă aminte micuţilor de ultima solicitare făcută de ministrul Funeriu şi i-a pus ca înainte de manifestările şcolare de început de an să cânte Imnul național.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII