Cele cinci mari organisme sindicale cu reprezentare în Olt – CNSLR Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, CNS Cartel Alfa şi Blocul Naţional Sindical – organizează pe 7 martie, la ora 16.00, la sediul prefecturii, o mişcare de protest generată de recentele modificări ale Codului Muncii.
„Este vorba de perioada de realizare a contractelor de muncă, perioadă ce nu va mai fi nedeterminată, ca înainte, de faptul că norma de muncă va fi stabilită unilateral, de către angajator“, a explicat vicepreşedintele Cartel Alfa Olt, Constantin Boerescu.
Acţiunea de pichetare a sediului Prefecturii Olt deschide o serie de activităţi sindicale de respingere a Codului Muncii.
Cadrele didactice nu sunt îngrijorate
„Pe noi ne deranjează mai ales faptul că modificările Codului Muncii s-au făcut fără acordul sindicatelor. Este o atitudine nedemocratică, de dispreţ făţiş, pe care noi nu o vom accepta niciodată“, a afirmat profesorul Ionel Barbu, preşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Olt.
Altfel, SIP Olt, declarat solidar cu poziţia sindicatelor, nu găseşte motive de îngrijorare în privinţa conţinutului noului Cod al Muncii, deoarece activităţile cadrelor didactice sunt reglementate aproape exclusiv de Legea Educaţiei Naţionale.