Au lucrat cu scoarţă de copac, cu papură sau trestie, cu lemn, cu tifon, lac sau flori uscate. Au creat tablouri, aranjamente florale, suporturi pentru lumânări, coşuleţe, vaze. Apoi le-au vândut printr-o tombolă. Cei 33 de beneficiari din Modulul „Sfânta Maria“ au fost ieri artişti cu impresari. Angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj au cumpărat bileţele şi au plecat spre birouri cu ce-a vrut norocul. Mai frumoase şi mai inspirat lucrate decât multe dintre mostrele de kitsch înşirate pe tarabele de pe Unirii în perioada sărbătorilor şi a târgurilor, obiectele au fost lucrate de bătrânii aflaţi sub tutela Direcţiei, în locuinţele de pe strada Gheţişoarei. Este al doilea an când, îndrumaţi de Viola Mihai, unul dintre angajaţii cu înclinaţii artistice, folosesc frânturile de suveniruri aduse din excursii – muşchi de copaci, scoarţă, conuri, frunze uscate -, căutând, în îmbinări destoinice, armonia şi frumuseţea. Pentru că au nevoie de bănuţi pentru vopsea, lac şi lipici, au apelat la o tombolă la care au invitat, în holul de pe strada Amaradiei, angajaţii instituţiei, vânzându-şi creaţiile.
În camerele Modulului „Sfânta Maria“, considerat un centru de lux, trăiesc oamenii pentru care viaţa a rezervat o boală sau mai multe, o familie destrămată sau nepăsătoare, o nenorocire. Locul oferă servicii de recuperare neuromotorie, îngrijire şi asistenţă socială. Este un centru în care, pe lângă găzduire şi asistenţă medicală, există consiliere psihologică, modalităţi de terapie ocupaţională şi diferite alte activităţi, de la şedinţe de kinetoterapie la excursii în aer liber.
Tombola
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei