Noul sediu al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Gorj a fost inaugurat sâmbătă la Târgu Jiu, în prezenţa autorităţilor locale. Sediul găzduieşte, la parter, patru casierii şi biroul de relaţii cu publicul, iar la etaj, birourile angajaţilor. „Era necesar să avem mai multe casierii pentru a rezolva cerinţele oamenilor care vin într-un număr destul de mare să ia bani de la noi. Nu vrem să mai stea la cozi pentru a primi banii de care au atâta nevoie, mai ales că mulţi dintre ei au serioase probleme de sănătate sau le trebuie banii pentru a-şi rezolva chestiuni urgente“, a spus Iulia Cioplea, purtătoarea de cuvânt a CARP Gorj. Noul sediu a fost amenajat într-o fostă centrală termică de cartier, iar costurile s-au ridicat la suma de 400.000 de lei, banii provenind din fonduri proprii. Lucrările au durat aproape cinci luni: „Nu am primit nici un sprijin în afară de spaţiul oferit de primărie. Lucrările au durat patru luni şi jumătate. Am întârziat cu inaugurarea din cauza celor de la gaze, care nu ne-au racordat până acum. Noul spaţiu oferă condiţii mult mai bune pentru pensionari“, a precizat Iulia Cioplea, care este şi contabila-şefă a instituţiei. Aceasta a menţionat că, în cadrul Adunării Generale ce va avea loc în luna aprilie, se va pune în discuţie renovarea vechiului sediu, unde ar urma să fie construite două cabinete medicale şi un club al vârstnicilor, astfel încât cei peste 16.000 de membri să se poată bucura de condiţii dintre cele mai bune.
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor gorjeni are sediu nou
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei