16.7 C
Craiova
duminică, 11 mai, 2025

Scurte stiri

Solomon dă bani Universităţii

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat ieri că intenţionează să propună consiliului local acordarea unei sume către clubul de fotbal Universitatea Craiova. Solomon a precizat că nu s-a gândit la o sumă anume şi nici la forma sub care vor fi daţi banii. „Nu vreau să mi se spună că nu ajut Universitatea. Nu mă interesează criza. Universitatea aduce imagine oraşului. Să vedem, poate ne asociem, poate cumpărăm acţiuni“, a spus primarul.

Valentin Tudor

Prefectura Gorj, năpădită de petiţii

Prefectura Gorj a primit şi înregistrat anul trecut 1.737 de petiţii. Cele mai multe, peste 1.400, au avut ca obiect legile proprietăţii. De asemenea, 20 au fost solicitări de ajutor social, şapte au reprezentat solicitări pentru o locuinţă, tot atâtea solicitări de locuri de muncă, 270 – diverse solicitări şi 32 de sesizări şi reclamaţii privind activitatea unor primari, viceprimari, secretari ai unor localităţi şi funcţionari din cadrul primăriilor sau alte instituţii publice din judeţ. Din toate acestea, 941 au fost soluţionate pozitiv sau parţial pozitiv, 461 au fost redirecţionate către alte instituţii, iar 295 sunt în curs de soluţionare.

Alin ION

Voica, din nou primar

Ion Voica, edilul din Săcelu, a revenit la primărie, cu toate că nu au trecut nici două zile de când a fost eliberat din arestul preventiv. „Voi fi judecat în stare de libertate. Am revenit la primărie, pentru că am dreptul. Îmi reiau activitatea, vreau să continuu proiectele începute. Nu am venit cu teamă la primărie“, a afirmat Voica. Primarul a mai spus că a fost suspendat din funcţie doar pe perioada arestului preventiv. În legatură cu accidentul produs pe 28 decembrie, când o femeie de 62 de ani a murit, iar alta a ajuns în stare gravă la spital, Ion Voica a declarat că a fost un moment nefericit, pentru care va fi judecat în stare de libertate.

Mihaela FLOROIU

3.000 de hectare, validate pentru titluri de proprietate

O suprafaţă de teren de aproape 3.000 de hectare a fost validată anul trecut de Comisia Judeţeană de aplicare a Legilor fondului funciar care funcţionează la nivelul Prefecturii Gorj, în vederea emiterii titlurilor de proprietate. Din suprafaţa totală aprobată, peste 2.500 de hectare reprezintă terenuri forestiere şi numai 384 de hectare, terenuri agricole.

În 2008, au fost emise 1.706 titluri de proprietate pentru o suprafaţă de peste 7.138 de hectare, din care: 1.880 de hectare de teren agricol şi 5.258 de hectare de teren forestier. Prefectura Gorj a soluţionat aproape 1.500 de cereri de retrocedare a terenurilor.

Alin ION

Termen prelungit la subvenţiile pentru irigaţii

Ministerul Agriculturii va prelungi termenul de depunere a avansului pentru subvenţiile necesare reparării infrastructurii de irigaţii până pe 31 martie 2009, faţă de 30 noiembrie 2008, cât fusese stabilit iniţial, pentru a cuprinde şi Asociaţiile Utilizatorilor de Apă înfiinţate ulterior.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, producătorii agricoli constituiţi în Asociaţii ale Utilizatorilor de Apă vor putea să depună o cerere însoţită de un avans de 20% din costul total necesar sistemului de irigaţii până pe 31 martie 2009, ministerul urmând să acorde restul de 80% din suma totală.

Ministerul reaminteşte că statul subvenţionează costul irigaţiilor numai pentru producătorii agricoli care s-au constituit în Asociaţii ale Utilizatorilor de Apă.

Ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, declara recent că suprafaţa irigată s-a diminuat considerabil în ultimii patru ani, ajungând în 2008 la 250.000 de hectare irigate, după ce în 2004 aceasta era de 1.500.000 de hectare.

Adrian DINU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS