Un eveniment rutier în urma căruia trei persoane au fost grav rănite s-a petrecut vineri, 5 septembrie, în jurul orei 9.30, în localitatea Slătioara din judeţul Vâlcea. Constantin N., de 24 de ani, din Călimăneşti, în timp ce conducea un autoturism Renault 21, pe DN 67, din direcţia Râmnicu Vâlcea către Târgu Jiu, într-o curbă a efectuat o depăşire neregulamentară a unei coloane de autovehicule, intrând în coliziune frontală cu un Logan, condus din sens opus de Lajos G., de 40 de ani, din Târgu Mureş. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a lui Rupi G., de 34 de ani, din comuna Sîncraiu de Mureş, judeţul Mureş, care a fost transportat la Spitalul Horezu, unde i s-a stabilit diagnosticul fractură stern, şi rănirea uşoară a lui Gabi M., de 39 de ani, din comuna Ceaoşu de Câmpie, judeţul Mureş, diagnosticată cu traumatism toraco-abdominal, ambii, pasageri în Dacia Logan. Stelian C., de 43 de ani, din Târgu Jiu, pasager în autoturismul Renault, a fost în comă superficială. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Accident cu trei victime la Slătioara
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei