27.3 C
Craiova
joi, 31 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalSubvenţii de la UE pentru fermieri

Subvenţii de la UE pentru fermieri

VÂLCEA. 400.000 de ferme din judeţul Vâlcea vor primi bani din fondurile Uniunii Europene, începând cu jumătatea acestei luni, prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). „Am început deja să mergem prin tot judeţul ca să informăm primarii, dar şi oamenii de la sate despre întocmirea documentaţiei necesare, pentru a putea accesa fondurile structurale. Am parcurs deja 20 de localităţi şi sperăm ca în cel mai scurt timp să reuşim să acoperim tot judeţul“, a declarat Florel Bădele, director adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Vâlcea.

Plata către cele 400.000 de ferme se face în prima etapă între 20 şi 30 aprilie, urmând ca a doua să se efectueze după 31 mai. Alte 900.000 de exploataţii agricole din Vâlcea vor beneficia de subvenţiile directe pentru suprafaţa de teren deţinută, pentru anul 2007. „Termenul iniţial pentru acordarea sprijinului financiar pentru cele 900.000 de exploataţii pentru 2007 a fost iniţial 1 decembrie, dar a fost schimbat pe 15 februarie 2008. Cu toate acestea, banii încă nu au ajuns la agricultori pentru că nu au fost încheiate toate controalele din teren. Autorităţile centrale trebuie să transmită Comisiei Europene o cifră finală a suprafeţelor, necesară plăţilor în baza Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă“, a precizat Florel Bădele, adjunctul DADR Vâlcea.

De asemenea, fermierii pot depune cereri pentru plăţile directe pe suprafaţă din fondurile europene, aferente anului 2008, între 3 martie şi 15 mai 2008. Mai pot fi depuse cereri şi după această dată, până pe 9 iunie, dar cu penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere din fondurile primite. Banii pentru plăţile directe la hectar proveniţi din fondurile pe care Uniunea Europeană le-a alocat României se ridică pentru anul 2008 la 528 de milioane de euro, în condiţiile în care, pentru anul trecut, ţara noastră a primit aproximativ 440 de milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS