Câteva sute de elevi doljeni din mediul rural nu vor mai face naveta la şcoală pe jos sau cu rata, ci vor merge cu microbuzul. 20 de maşini cu 16 locuri au ajuns marţi în Dolj şi au fost distribuite atât la cele zece şcoli unde s-a desfiinţat învăţământul gimnazial simultan, cât şi în alte zece unităţi din judeţ, unde elevii ajung de la zeci de kilometri depărtare. Directorii celor 20 de şcoli doljene, primari, inspectorii şcolari şi autorităţile judeţene au aşteptat nerăbdători aproape un ceas inaugurarea acestor microbuze, făcută de Svetlana Preoteasa, ministru secretar de stat pentru învăţământul preşcolar din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. „Sper ca în acest fel să facilităm accesul la educaţie al acestor copii care sunt nevoiţi să meargă zilnic zeci de kilometri ca să ajungă la şcoală. Vă pot da şi altă veste bună. În decembrie, de Moş Nicolae, altă tranşă de microbuze va sosi în Dolj. De aceea le spun primarilor să aibă grijă de şcoală, de profesori, de elevi şi de aceste microbuze care sunt numai ale şcolilor. Nu sunt pentru primar sau pentru echipa de fotbal ori pentru sacii de cartofi ai viceprimarului. Sunt numai pentru transportul elevilor“, a precizat Svetlana Preoteasa.
Pentru transportul elevilor din mediul rural, în Dolj sunt 70 de microbuze, în timp ce alte 52 de şcoli în care învaţă sute de copiii îşi aşteaptă rândul.