33.4 C
Craiova
duminică, 3 august, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljContrabandă cu... componente de muniţie

Contrabandă cu… componente de muniţie

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul IPJ Dolj au stabilit că bulgarul care a încercat să treacă joi frontiera de stat a României pe la Calafat transporta, de fapt, componente de muniţie, faptă ce nu constituie infracţiune.

În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat în noaptea de miercuri spre joi, la volanul unui tir, Ivanov Apostolov, de 57 de ani, cetăţean bulgar. Conform documentelor de însoţire a mărfii, camionul venea din Marea Britanie şi mergea în Bulgaria, transportând piese auto şi nutreţuri combinate de furaje. Şoferul bulgar nu a vrut să se supună controlului, spunând că se grăbeşte, şi s-a repezit la un agent căruia i-a rupt un epolet. Apoi s-a urcat la volanul autotrenului şi a mers cu el pe bac, ultimul din acea noapte, ignorând indicaţiile vameşilor şi poliţiştilor de frontieră. Echipa specială a poliţiei de frontieră a sosit la faţa locului şi a intervenit pentru a readuce camionul în vamă. În urma controlului amănunţit al camionului şi remorcii acestuia au fost descoperite 1.998 de capse de iniţiere pentru cartuşe, 200 de tuburi de cartuş calibrul 7,62, 703 gloanţe şi un dispozitiv de sablare-curăţare arme cu toate accesoriile necesare, componente pentru care nu avea documentele prevăzute de lege.

Componentele de muniţie lipsesc din lege

Cercetările în acest caz au fost preluate de o echipă mixtă, formată din poliţişti ai Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul IPJ Dolj, coordonată de un procuror de la Biroul Teritorial Dolj al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Procurorii DIICOT au stabilit după primele cercetări că transportul încărcăturii găsite în tirul condus de Apostolov nu constituie infracţiune potrivit legislaţiei în vigoare.
Legea privind regimul armelor şi muniţiilor prevede că muniţia este ansamblul format din proiectil şi, după caz, încărcătura de azvârlire, capsa de aprindere, precum şi celelalte elemente de asamblare care îi asigură funcţionarea.
Din încărcătura bulgarului lipsea un lucru cu care celelalte elemente asamblate să funcţioneze – praful de puşcă. Totuşi, procurorii doljeni au întocmit pe numele lui Apostolov dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă, deoarece capsele de iniţiere pot fi asimilate încărcăturilor explozive şi a încercat să treacă fraudulos frontiera de stat cu componentele de muniţie. Acestea au fost ridicate de poliţiştii doljeni din cadrul Biroului Arme. „Componentele de muniţie găsite în camionul cetăţeanului bulgar au fost ridicate în vederea cercetărilor şi a expertizelor, iar procurorii se ocupă de stabilirea provenienţei acestora“, a declarat comisarul-şef Nelu Gruia, şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice Dolj.
Cetăţeanul bulgar a fost lăsat să-şi continue drumul, mai ales că o parte din marfa pe care o transporta legal era perisabilă.

Captură de arme

Poliţiştii de frontieră şi vameşii din Punctul de Trecere a Frontierei Calafat au mai făcut pe 2 decembrie o captură importantă, reuşind să depisteze la intrarea în ţară un camion încărcat cu armament.
Armele au fost descoperite după verificarea documentelor transportului, care au trezit suspiciuni. La un control amănunţit au fost găsite cinci lăzi cu ţevi de mitralieră, 1.650 de benzi pentru cartuşe şi 1.650 de cutii pentru benzi de mitralieră.
În acest caz cei doi bărbaţi care se aflau în autocamion, Kostadin Bodurov Ivanov, de 52 de ani, şi Cheshliev Seydi Yusmenov, de 39 de ani, cetăţeni bulgari, au fost reţinuţi, iar magistraţii Tribunalului Dolj au emis mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele lor. Cei doi bulgari sunt acuzaţi de contrabandă calificată, folosire de acte false şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS