Judetul Dolj va primi pentru vaccinarea gratuita a populatiei doar 67% din necesarul de vaccin antigripal. Potrivit Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Dolj, au fost solicitate 100.000 de doze de vaccin antigripal, insa Ministerul Sanatatii a aprobat doar 67.000.
Vaccinul antigripal va fi livrat si in acest an in trei transe si va ajunge doar la categoriile de populatie cu risc mai mare de imbolnavire. Prima transa, de 12.340 de vaccinuri, a inceput sa fie distribuita populatiei. „In prima etapa vor fi vaccinati adultii si copiii din institutiile de ocrotire, pacientii cu afectiuni cronice din spitale, salariatii din aceste institutii, personalul medical care acorda asistenta medicala la domiciliu si membrii de familie ai acestora, adultii si copiii cu afectiuni cronice pulmonare sau cardiovasculare (inclusiv copiii cu astm), persoanele care au necesitat dispensarizare in ultimul an ca urmare a unor boli metabolice cronice (inclusiv diabet zaharat), disfunctii renale, hemoglobinopatii sau imunosupresie, si copiii si adolescentii care au urmat vreme indelungata terapie cu aspirina si sunt din aceasta cauza predispusi sa dezvolte sindrom Reye dupa gripa“, a declarat dr. Dolores Tatar, director adjunct ASP Dolj.
Transele a doua si a treia de vaccin antigripal urmeaza sa fie primite in perioada 20-25 octombrie, respectiv 5-10 noiembrie, si vor permite vaccinarea persoanelor din prima categorie care nu au apucat sa fie vaccinate in prima transa la care se vor adauga persoanele cu afectiuni cronice, personalul medical si batrânii trecuti de 65 de ani. Campania de vaccinare antigripala din acest an se va incheia pe 31 decembrie.
Vaccin frantuzesc in farmacii
Pentru majoritatea doljenilor, vaccinul este disponibil in farmacii, contra cost. Oferta este insa destul de limitata. Pe piata a aparut un singur produs, Vaxigrip, realizat in Franta, care poate fi cumparat la preturi cuprinse intre 300.000 – 350.000 de lei. „Stam bine din acest punct de vedere daca ne gândim ca anul trecut in plina campanie nu se gasea nici macar o doza de vaccin antigripal pe piata. Perioada aceea a coincis ce-i drept cu o cerere foarte mare din partea populatiei ca urmare a aparitiei gripei aviare, cerere care i-a prins nepregatiti pe producatorii interni si pe distribuitorii de vaccin antigripal“, a declarat Elena Calin, presedintele Colegiului Farmacistilor Dolj.
Farmacistii sustin ca deocamdata cererea de vaccin antigripal este foarte mica si avertizeaza ca vaccinarea antigripala ar trebui sa fie facuta nu mai târziu de luna decembrie, pentru a fi eficienta.
Vaccinare in zonele cu risc
Pe lânga cele 1.850.000 de persoane din intreaga tara care vor fi cuprinse in campania de vaccinare antigripala din acest an, Ministerul Sanatatii Publice a aprobat vaccinarea, in luna noiembrie, a inca 1.000.000 din zonele in care exista pericolul aparitiei unor focare de gripa aviara.