Cadrele medicale din ambulatoriul de specialitate al Spitalului „Filantropia“ din Craiova se razboiesc in justitie cu conducerea unitatii pentru neacordarea unor drepturi salariale. Pâna acum spitalul a pierdut procesele, instanta sanctionând privarea medicilor si asistentilor de sporuri si tichete de masa.
Medicii si asistentele din Policlinica pentru adulti a Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova au pornit un adevarat razboi in justitie cu conducerea unitatii sanitare pe motiv ca ar fi fost privati de anumite drepturi salariale. Reclamantii sustin ca in intervalele iunie 2001 – mai 2003 si decembrie 2004 – mai 2005, in baza unui ordin al ministrului sanatatii, le-a fost sistat sporul de clinica, iar in noiembrie 2005 li s-a oprit intre 6 si 60% din salarii, pe motiv ca nu si-ar fi realizat norma. Din acelasi motiv, al nerealizarii indicatorilor, cadrele medicale nu au mai luat nici tichete de masa din luna august 2005. „A fost sistat de doua ori sporul de clinica, fara nici o explicatie. In plus, in noiembrie 2005 ni s-au diminuat si salariile, iar unor colegi chiar li s-au micsorat grilele de salarizare, fara a avea semnate acte aditionale la contractele de munca“, a precizat dr. Ileana Zlatianu.
Fara spor de clinica
Dr. Alexandru Stoenescu, directorul interimar al Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova, sustine ca pentru neacordarea sporului de clinica de vina a fost Ministerul Sanatatii. „Vorbesc doar de neacordarea sporului in perioada decembrie 2004 – mai 2005, in care eram director medical. A fost un ordin al ministrului, prin octombrie 2004, in care se spunea ca ambulatoriul nu primeste sporul de clinica decât daca in fiecare cabinet exista un cadru didactic universitar. Noi nu ne incadram, asa ca am cerut lamuriri la minister. Abia in luna noiembrie am primit raspuns si am putut aplica ordinul, cu intârziere de doua luni. Dupa 1 decembrie, SANITAS a inaintat un protest conducerii spitalului prin care se solicita sa se revina la salarizarea pe clinica. Conducerea a fost de acord, iar pozitia conducerii si a sindicatului a fost comunicata ministerului. Raspunsul a fost ca vor fi salarizate pe clinica doar cabinetele care au cadru didactic universitar“, a declarat dr. Stoenescu.
Despagubire de 64 de milioane
Directorul Spitalului „Filantropia“ spune ca abia in mai 2005 Ministerul Sanatatii a emis alta precizare prin care angajatii din ambulatoriu puteau sa primeasca sporul de clinica, impunând conditia ca 75% din paturile spitalului sa fie clinice. „Aceasta decizie nu o anula insa pe cea anterioara, din octombrie, motiv pentru care nu s-au putut acorda retroactiv aceste sporuri“, a mentionat dr. Stoenescu. Acest lucru nu i-a impiedicat insa pe medicii din ambulatoriul de specialitate sa dea in judecata individual spitalul pentru recuperarea sporului de clinica.
Dr. Ileana Zlatianu este primul medic care si-a obtinut dreptul in instanta. In baza unei hotarâri definitive si irevocabile, spitalul a trebuit sa-i plateasca 52 de milioane de lei, reprezentând sporul de clinica datorat pentru perioada 2001 – 2003, corectat cu indicele de inflatie. De curând, instanta i-a dat câstig de cauza aceluiasi medic si pentru sporul de clinica din 2004 – 2005, medicul urmând sa mai primeasca inca 12 milioane de lei. Ceilalti medici si asistente, aproximativ 100 de persoane, se afla inca in procese cu spitalul, dar este greu de crezut ca nu vor câstiga la rândul lor.
Proces pentru tichetele de masa
Cadrele medicale sunt in judecata cu spitalul si pentru tichetele de masa neacordate din august 2005. „Procesul s-a judecat si am câstigat. Urmeaza sa apara zilele acestea si hotarârea judecatoreasca si spitalul va trebui sa ne dea contravaloarea tichetelor de masa neacordate“, a precizat dr. Zlatianu. Conducerea spitalului sustine insa ca instanta a judecat cauza dupa Codul Muncii, fara sa ia in calcul si deciziile din interiorul sistemului sanitar. „Ministerul Sanatatii nu imi permite sa acord tichete de masa decât din venituri proprii, iar policlinica nu are realizari. Nu ne ramâne altceva de facut decât sa facem recurs“, a mai spus dr. Stoenescu.

