Academia Româna isi reaminteste de pictorul Ioan Andreescu, celebru din punctul de vedere al elitistilor, doar atunci cind trece un numar rotund de ani de la nasterea sa. Daca n-ar fi existat un dialog intre omul de cultura Nicolae Manolescu si reputatul critic de arta Radu Bogdan, in urma cu aproape sase ani, despre „enigma Ioan Andreescu“, adevarul istoric ar fi ramas ingropat. Cum dialogul a disparut in eter, riscul necunoasterii – macar a unei parti din viata si creatia marelui artist – tinde sa creasca. Nu este cazul implicarii presedintelui Academiei, Eugen Simion, intrucit a evitat cu diplomatie orice controversa, aidoma unui ministru de externe care doreste sa-i creasca, permanent, cota de popularitate.
Astfel, Academia Româna a programat sarbatorirea a 150 de ani de la nasterea marelui pictor Ioan Andreescu, pe 24 februarie 2000, insa a eludat, desi avea un calendar, ca „distanta“ intre el si Eminescu este de numai 36 de zile. Numai in conjuncturi ciclice, la comemorari, Ioan Andreescu stirneste mari polemici. Este un fel de paradox limitat, care se intilneste doar in România.
Revenind la dialogul disparut, Radu Bogdan il aprecia pe artist ca fiind un „postimpresionist dificil“, „inca o mare enigma“, neindoielnic, „deasupra lui Nicolae Grigorescu“. Alti critici de arta, unii… „sezonieri“, au avut opinii contrare. Certitudinea lui Radu Bogdan a fost si ramine impartasita de criticul literar Nicolae Manolescu, care crede ca este cel mai mare pictor din secolul trecut, dar… „nu a putut sa devina pictor national asa ca Nicolae Grigorescu“.
Expozitia dedicata sarbatoririi a 150 de ani de la nasterea pictorului Ioan Andreescu, organizata in februarie 2000, a cuprins 29 de desene din 44 existente (cum au spus criticii diletanti), fotografii ale pictorului si ale familiei sale si inca cinci lucrari de pictura: „Cimp inflorit“, „Model costumat“, „Coliba in padure“, celebra „Fata cu broboada verde“ si „Bust de tinar“. Aceiasi critici l-au apreciat pe pictor ca fiind „unul dintre cei mai importanti artisti români ai secolului al XIX-lea“. Si… in felul acesta, Academia Româna s-a „achitat“ de obligatii, fara a osteni sa cotrobaie prin arhive. Cauzele s-ar putea explica prin camuflarea deliberata sau nu a unor afaceri veroase cu „Andreesti autentici“, afaceri facute inainte si dupa caderea Cortinei de Fier.
Tablouri ciuruite de gloante
Intr-un „Dictionar al contemporanilor“ aparut in secolul trecut – dupa moartea lui Andreescu – se spune ca marele artist ar fi pictat aproximativ 400 de tablouri, fara a se pomeni sursa acestor informatii. Criticul de arta Radu Bogdan a reusit sa identifice 231 de tablouri, peste 30 din acestea fiind extrase din datele de presa ca au existat. O parte dintre ele au fost distruse in primul razboi mondial – de pilda, cele din colectia lui Tache Ionescu. Altele au fost distruse in timpul bombardamentului german din 24 august 1944. Radu Bogdan spunea ca sint inclusiv tablouri care nu au mai aparut in circulatie de 80 de ani si nu stie daca mai exista sau nu. De asemenea, in perioada evenimentelor din decembrie ’89, au fost impuscate 22 de tablouri, dezvaluia criticul: „S-a tras in palat. Apoi, a fost incendiat. Tablourile au fost strapunse de gloante, avariate ori sfisiate. Autoportretul lui Aman, pur si simplu, a ars. Nu mai exista. Autoportretul lui Andreescu a fost mutilat. Atunci, ar fi meritat sa se faca o expozitie cu toti Andreestii in starea in care au fost“. Radu Bogdan a precizat ca la inceputul anului 2000 erau in circulatie mai putin de 200 de tablouri ale lui Andreescu, intrucit din 1974, cind Ceausescu a emis Legea patrimoniului, 20 – 30 de tablouri nu s-au declarat, urma acestora pierzindu-se. Criticul sustinea ca in proprietatea statului mai sint aproximativ 150 de Andreesti autentici.
Familia dictatorului Tito detine o piesa rara
Unul din celebrele tablouri ale lui Andreescu a ajuns la Tito, in Iugoslavia. Era nesemnat, insa autentic. Criticul Radu Bogdan regreta ca nu a fost cu putinta sa-l recupereze din cauza imbecilitatii lui Dumitru Tranca, traducatorul in româneste al esteticianului Croce: „Am fost invitat pe insula Brioni sa fotografiez si sa studiez tabloul, care era in anticamera lui Tito. Daca ajungeam acolo, reuseam sa salvez tabloul. Tranca mi-a dat un raspuns absolut idiot: «Ca sa te trimit in Iugoslavia, ma costa 136 de dolari. Or, cu banii astia mai bine trimit pe cineva la un congres». Nu m-a lasat sa plec“. Mai tirziu, criticul a incercat sa dea de urma tabloului, insa a fost zadarnic: „La Memorialul Tito din Belgrad nu este, pentru ca m-am interesat. Ambasadorul Iugoslaviei mi-a spus ca trebuie sa ma interesez in Croatia, unde este familia lui Tito, insa nu ma ajuta nimeni“.
Falsuri la loc de cinste
In afara de tablourile autentice, criticul aprecia ca mai sint 70 – 80 de falsuri, in colectii particulare, declarate pe baza Legii din ’74. Dar, exista si falsuri puse la loc de cinste, ca si cum ar fi adevarate. Radu Bogdan a dezvaluit ca „directoarea muzeului din Constanta expune niste tablouri mari, care nu sint pictate de Andreescu, ci «falsuri crase»“: „O lucrare reprezinta intr-un peisaj de Barbizon, un taran cu bluza albastra, cu o sareta frantuzeasca si, alaturi, niste cocioabe taranesti din România. Evident, este un fals. Si mai circula si prin strainatate. In urma cu citiva ani, a fost in expozitia din Belgia. Faptul ca exista asemenea oameni cu astfel de ambitii si o asemenea putere, ma depaseste“.
Oasele lui Andreescu au fost sfintite si aruncate in put, dupa reguli macabre
In putine cuvinte, amintim ca Andreescu a obtinut o bursa la Paris, in anul 1879, la numai 29 de ani. A studiat la Academia Libera Julian, apoi s-a stabilit la Barbizon. A murit in 1882, la numai 32 de ani. La fel ca in viata, dupa moarte, Ioan Andreescu, a avut parte de o pace macabra.
Toti istoricii de arta sustin ca Andreescu, de statura, era un om maruntel. Criticul de arta Radu Bogdan a cercetat opera si biografia artistului de o jumatate de secol si a sustinut ca afirmatia este falsa. Dezvaluirile criticului sint, pur si simplu, macabre. Ioan Andreescu a fost inmormintat la cimitirul Belu din Bucuresti. Sapte ani mai tirziu a fost dezgropat, iar oasele i-au fost depuse in Osuarul Manastirii Tiganesti, unde, in 1950, acestea au fost descoperite chiar de Radu Bogdan. Sora pictorului, verisoara, precum si sora tatalui sau, toate, erau calugarite la Manastirea Tiganesti, unde exista niste reguli stricte, spunea acesta: „In fiecare an se face o slujba de sfintire a oaselor, dupa care sint aruncate intr-un put. Apoi ele sint amestecate cu oasele celorlalti morti. Asa a inceput sa-i dispara mandibula, sa-i dispara vertebre. L-am gasit intr-un sicrias impreuna cu cinci cranii. Pe trei dintre ele era scris numele, printre care si numele lui Andreescu. Am gasit un ziar de epoca si l-am identificat si pe cel de-al patrulea. Apoi, am facut cercetari de arhiva si am descoperit ca al cincilea craniu apartinea unei fetite, Cleopatra. In urma analizei antropologice a osemintelor, indeosebi femurul si tibia, s-a ajuns la concluzia ca Andreescu avea inaltimea de 1,80 m. Am salvat osemintele si le-am facut mormint pe o parcela linga cimitirul Belu. Am adus cu acceptul familiilor si oasele lui Luchian, Patrascu, Pallady, dupa care li s-a ridicat un monument. N-am publicat acest dosar pentru ca mi s-a parut macabru.“
