Ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, a declarat, intr-un interviu acordat Mondo News, ca va introduce un mecanism de supraveghere si control la companiile din subordinea institutiei pe care o conduce, prin care sa fie monitorizat managementul privat, conform B1TV.
Măsura are ca scop eficientizarea şi transparentizarea companiilor de stat controlate de Ministerul Transporturilor, cu alte cuvinte statul va urmări modul în care managementul privat serveşte intereselor acestor companii. Mecanismul de supraveghere şi control de monitorizare a managementului privat se află în curs de implementare şi va fi introdus în acord cu Ordonanţa de Urgenta 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor.
Ramona Mănescu atrage atenţia că situaţia actuală a unor companii din subordinea Ministerului Transporturilor dovedeşte că managerii privaţi nu numai că nu au acţionat ca buni proprietari, aşa cum prevede dealtfel Ordonanţa 109, ci dimpotrivă, au favorizat concurenţa privată.
Ministrul Transporturilor a mai precizat că decizia a fost luată în urma unei analize efectuate de experţii Băncii Mondiale (BM), care a arătat că statul nu trebuie doar să aplice managementul privat în companiile pe care le deţine, ci să urmarească modul în care managementul privat serveşte intereselor acestor companii.
Ramona Mănescu vrea să implementeze un mecanism prin care să supravegheze managerii privați din companiile de stat
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei