25.5 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriVâlcea: Trei proiecte realizate în cadrul POR în beneficiul municipiului Drăgăşani, finalizate

Vâlcea: Trei proiecte realizate în cadrul POR în beneficiul municipiului Drăgăşani, finalizate

Agenţia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Sud-Vest Oltenia a anunţat, printr-un comunicat, că astăzi a avut loc o festivitate prilejuită de finalizarea a trei contracte derulate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), al căror beneficiar este Primăria municipiului Drăgăşani, judeţul Vâlcea.

Primul dintre cele trei contracte finalizate este cel care vizează „Ocolirea municipiului Drăgăşani”, în cadrul căruia a fost realizată o şosea de centură de 5,89 kilometri, cu statut de drum urban, pentru a asigura fluidizarea traficului rutier în zonă.

Cel de-al doilea proiect a vizat „Reabilitarea Muzeului Viei şi Vinului, monument istoric în municipiul Drăgăşani”, reprezentanţii primăriei considerând că acest proiect va asigura o mai bună promovare în ţară şi peste hotare a vinurilor din întreaga zona viticolă.

În fine, cel de-al treilea proiect finalizat în cadrul POR este „Modernizarea infrastructurii fizice a serviciilor sociale în municipiul Drăgăşani”, în cadrul acestui contract a fost reabilitat şi modernizat un centru de îngrijire de zi pentru persoanele vârstnice din Drăgăşani, cu o capacitate de 50 de locuri.

Primăria Drăgăşani mai are în derulare, în cadrul POR, încă patru proiecte, în valoare totală de aproximativ 17 milioane de lei. Acestea vizează investiţii în servicii de sănătate – respectiv reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal şi a Centrului de recuperare neuromotorie, precum şi investiţii în infrastructura educaţională, prin modernizarea Colegiului Naţional „Gib Mihăescu” şi a Şcolii „Tudor Vladimirescu”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS