Primăria Municipiului Băilești, prin Compartimentul Casa de Cultură „Amza Pellea”, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj și Direcția pentru Agricultură Județeană Dolj, organizează în perioada 18–19 octombrie, în Piața Civică din Băilești, Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului. Este un eveniment devenit simbol al identității și al spiritului autentic al oamenilor locului.
Evenimentul își propune, ca în fiecare an, să aducă în prim-plan bogăția patrimoniului cultural și gastronomic oltenesc, reunind comunități, artiști, producători locali și iubitori ai tradițiilor populare din întreaga Oltenie.
Expoziții, gastronomie și tradiții locale
Sărbătoarea va debuta sâmbătă, 18 octombrie, ora 11:00, cu Expoziția de port popular din Câmpia Băileștilor – Colecția Etnografică Alexandru Lilea, realizată în colaborare cu Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj. Vizitatorii vor putea admira costume tradiționale, obiecte de artă populară și elemente autentice de cultură materială oltenească.
De la ora 14:00, se va deschide Expoziția gastronomică, care va putea fi vizitată pe tot parcursul celor două zile. Comunele Radovan, Galicea Mare, Urzicuța, Maglavit, Afumați, Siliștea Crucii și Cioroiași vor aduce la Băilești rețete tradiționale și preparate autentice.
Totodată, elevii și profesorii școlilor din Băilești organizează „Târgul Toamnei”, cu produse de sezon, aranjamente, conserve, dulciuri, decorațiuni și creații artizanale realizate cu pasiune.
Zaibărul, mândria Băileștiului
Producătorii locali de zaibăr și cramele din Oltenia vor fi prezenți pe tot parcursul weekendului, aducând vinurile care definesc această parte de țară și care au devenit un adevărat simbol al comunității băileștene.
Duminică, 19 octombrie, va avea loc tradiționalul Concurs pentru „Cel mai bun zaibăr”, unde cei mai pricepuți producători din regiune își vor etala talentul. Juriul va premia calitatea, autenticitatea și gustul autentic oltenesc.
Spectacole folclorice și invitați de marcă

Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de zece ansambluri folclorice din întreaga Oltenie, alături de:
- Cristina Giuvelescu,
- Secția de Dans Popular „Maria Tănase”,
- Secția Externă Piscu Vechi (prof. coord. Camelia Popescu) ,
- Clasa de Dans Popular (prof. coord. Adrian Radu) din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj.
Evenimentul se va încheia cu un spectacol de excepție susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, alături de interpreții:
- Victorița Lăcătușu,
- Roberta Crintea,
- Claudia Torop,
- Ion Drăgan,
- Alexandra Bleaje,
- Ileana Lăceanu,
- Adi Ologu,
- Cristina Pîrjol,
- Emilia Glăvan,
- Alexandru Lilea.