Un zbor finanțat de Uniunea Europeană a repatriat duminică din Orientul Mijlociu încă 134 de cetățeni europeni, dintre care 96 de români. Reprezentanța Comisiei Europene în România transmite că numărul total al persoanelor repatriate a ajuns astfel la peste 11.000 în ultimele săptămâni.
Potrivit sursei citate, cel de-al cincilea zbor de evacuare din Orientul Mijlociu, organizat și finanțat integral de Comisia Europeană, a aterizat duminică la București. Zborul a permis repatrierea în condiții de siguranță a 134 de cetățeni europeni, în urma unei cereri din partea autorităților române.
Cu plecare din Oman, zborul a transportat 96 de cetățeni români și 38 de cetățeni din alte țări europene, care fuseseră blocați în Emiratele Arabe Unite, potrivit Agerpres.
UE a acoperit până la 75% din costurile de transport rutier
De asemenea, UE a acoperit până la 75% din costurile de transport rutier pe care le-au plătit pasagerii pentru a ajunge în Oman.
De la începutul escaladării situației în regiune la sfârșitul lunii februarie, Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE a sprijinit aproape 90 de zboruri, aducând peste 11.000 de cetățeni europeni înapoi în Austria, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, România, Slovacia și Suedia.
Citeşte şi: OCDE avertizează că finanțele publice ale României s-au deteriorat semnificativ în ultimii ani

