Este cod galben de ger până mâine în mai bine de jumătate din țară. Temperaturi deosebit de scăzute se vor înregistra la noapte și mâine dimineața, potrivit ANM.
Până marți, la ora 10.00, în Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei) cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei. Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 și -8 grade.
Pe parcursul zilei de luni va mai ninge slab, local în vest, sud și sud-est și izolat în rest. În noaptea de marți spre miercuri în centru și nord-est vor fi precipitații mixte, iar pe arii restrânse se va forma polei sau ghețuș.
Ninsorile se vor opri până miercuri
Ninsorile se vor opri până miercuri, vremea va începe să se îmbunătățească iar temperaturile vor începe să crească.
„Noaptea care urmează va fi din nou una geroasă, va fi cea mai rece noapte a acestui interval,gerul urmând să se manifeste în toată partea de est și sud a teritoriului. Veștile bune încep pentru partea de vest de mâine, iar pentru restul țării de poimâine, un proces de încălzire care însă trebuie să ne facă atenți la efectele precipitațiilor care vor deveni lichide”, a declarat, la Digi24, directorul de prognoză al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Gerogescu.
A doua jumătate a săptămânii, încălzire în toate regiunile țării
Zăpada se va topi destul de repede și este foarte probabil să avem episoade cu polei, potrivit meteorologului.
„Așteptăm ca a doua jumătate a săptămânii să aducă o încălzire în toate regiunile țării, este probabil ca vineri, sâmbătă să depășească zero grade chiar și pe parcursul nopților, ceea ce înseamnă o încălzire pronunțată. Maximele ziua vor trece de 10 grade în multe regiuni ale țării, însă este așteptat pe un orizont un pic mai larg să rămânem în luna februarie cu o vreme schimbătoare”, a mai precizat Georgescu. Conform specialistul, este puțin probabil ca acest episod de iarnă autentică să fie ultimul din acest sezon rece.
Citeşte şi: Donald Trump, furios după Grammy 2026: îl numește pe prezentator „un ratat total”

