Coaliția pregătește o ordonanță de urgență care prevede noi reguli pentru detașările în instituțiile publice, precum și interzicerea cumulului pensie-salariu la stat, scrie Antena3.ro. Potrivit proiectului care va fi discutat în coaliția de guvernare, pensionarii care vor să rămână angajați vor fi obligați să renunțe la 85% din pensie. Legea s-ar aplica pentru toate categoriile de pensionari. Singurele excepții sunt pentru persoanele alese în funcții publice sau numite de Parlament.
Ordonanța de urgență pregătită de Guvern, care urmează să fie discutată în Coaliție (unde ar putea să mai sufere modificări) a fost consultată de Antena 3 CNN și prevede ca pensionarii care sunt reangajați sau cei care aleg să continue să muncească la stat vor fi obligați să renunțe la 85% din pensie, inclusiv pensionarii speciali. Aceștia pot continua să muncească până la vârsta de 70 de ani.
Care angajaţi la stat sunt afectaţi
„Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, a unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Persoanele prevăzute anterior pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%. Prevederile menționate anterior se aplică și în situația reîncadrării în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii.
15 zile sau se încheie contractul
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorii de credite/angajatorii au obligația de a înceta de drept contractele de muncă, raporturile de muncă sau de serviciu ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea privind reducerea cuantumului pensiei cu 85%.
Cine primeşte şi salariu, şi pensie completă
Persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului. De această prevedere beneficiază și persoanele care dețin mandate a căror durată este prevăzută în Constituție pe durata exercitării mandatului”, prevede textul Ordonanței de Urgență.
Secretul stă în formula legislativă
Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat ar fi trebuit inclusă în al treilea pachet de măsuri de reformă. „Interdicția cumulului pensiei cu salariul e un element important pe care cred că trebuie să îl punem în practică. Suntem pe cale să găsim formula constituțională pentru a pune acest proiect în aplicare”, declara premierul Ilie Bolojan.
În trecut au existat mai multe încercări de a introduce această măsură, însă toate au fost blocate de Curtea Constituțională. Aproximativ 10.000 de persoane, din care o parte relevantă sunt foști militari, cumulează pensia cu salariul la stat. Majoritatea sunt angajați ca personal contractual pe funcții din diverse instituții publice. La acest moment, cumulul este permis — inclusiv pentru pensii militare de serviciu.

