Vineri, 13 iunie 2025, patru dintre cele mai importante confederații patronale din România – CONAF, CONPIROM, UGIR și UNPR – s-au reunit la inițiativa Uniunii Naționale a Patronatului Român.
Principala temă abordată a fost necesitatea consolidării și concertării eforturilor pentru o reprezentare unitară și puternică a companiilor private din România, într-un context economic și social marcat de dezechilibre și provocări persistente. Participanții au subliniat importanța unei colaborări strânse și a unei viziuni comune în apărarea intereselor mediului de afaceri autohton și și-au exprimat neînțelegerea legată de modul în care autoritățile din România își selectează partenerii patronali pentru consultări și dialog.
Toți participanții au fost de acord că, în momentul de față, reprezentarea mediului de afaceri din România nu poate fi limitată la două confederații patronale. În cadrul întâlnirii s-a discutat și s-a propus posibilitatea formării unei Alianțe a Confederațiilor Patronale Naționale.
Cu o istorie solidă, experiență acumulată și implicare activă, confederațiile prezente își reafirmă rolul de parteneri de încredere pentru autoritățile naționale și internaționale în conturarea unui climat economic profitabil și rezilient.
Un alt punct esențial pe agenda discuțiilor a fost identificarea și prioritizarea unor teme strategice pentru mediul de afaceri, în vederea dezvoltării unei abordări comune și coerente în sprijinul antreprenoriatului și capitalului românesc, european și străin care operează în România.
Acest comunicat este asumat de confederațiile patronale naționale semnatare: CONAF, CONPIROM, UGIR și UNPR.