Alain Delon, starul filmului francez, care a fascinat și a divizat deopotrivă, a murit la vârsta de 88 de ani, au anunțat duminică dimineață cei trei copii ai săi într-o declarație comună pentru AFP.
„Alain Fabien, Anouchka și Anthony, împreună cu (câinele său) Loubo, sunt profund întristați să anunțe moartea tatălui lor. El s-a stins din viață în liniște în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi și de familia sa. (…) Familia sa vă roagă să îi respectați intimitatea în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se arată în comunicat.
Legendarul star de cinema, care a suferit un accident vascular cerebral în 2019, suferea și de limfom (cancer al sistemului limfatic) și fusese plasat sub protecție judiciară din ianuarie, cu numirea unui reprezentant desemnat de tribunal „pentru îngrijirea sa medicală”.
Apoi, această măsură a fost transformată în aprilie în „tutelă consolidată”, ceea ce însemna că el nu mai putea decide singur asupra gestionării bunurilor și finanțelor sale.
Conflicte în familia lui Alain Delon
De mai multe luni, familia lui Alain Delon se afla în conflict în ceea ce priveşte starea de sănătate şi ultimele dorinţe ale acestuia. Anthony, fiul cel mare al actorului, a acuzat-o pe sora sa, Anouchka, că i-a ascuns starea de sănătate precară a tatălui lor.
De asemenea, ea a fost acuzată de Anthony şi Alain Fabien – al doilea frate al acesteia – că a vrut să-l ducă pe Alain Delon înapoi în Elveţia, deşi acesta spusese că vrea să moară în Douchy, Franţa.
Actorul nu mai făcuse niciun film de ani de zile: „Regizorii cu care aș putea filma sunt morți”, a declarat el pentru Le Monde în 2018. Dar i-ar fi plăcut, „înainte de a muri, să facă un film regizat de o femeie”.

Cele mai cunoscute filme ale lui Alain Delon
A realizat mai multe capodopere și succese populare: „Plein soleil” și „Paris brûle-t-il? (René Clément), «Rocco et ses frères», «Le Guépard» (Luchino Visconti), «L’Eclipse» (Michelangelo Antonioni), «Le Samouraï», «Le Cercle rouge», «Un flic» (Jean-Pierre Melville), «La Piscine», «Borsalino» (Jacques Deray)…
n ciuda celor peste o sută de filme, multe dintre ele legendare, a câștigat un singur César (în 1985 pentru „Notre histoire” de Bertrand Blier) și a primit un Palme d’Or onorific la Cannes în 2019 pentru întreaga sa carieră.
Feministele americane au protestat puternic la omagiul adus la Cannes actorului francez, care a fost descris drept „rasist, homofob și misogin”.
„Nu îi vom da Premiul Nobel pentru Pace lui Alain Delon, îi vom da Palme d’Or pentru cariera sa de actor”, a replicat delegatul general al Festivalului, Thierry Frémaux.
Alain Delon a fost o figură înainte de a fi un artist, un chip înainte de a fi o persoană
În 2010, o campanie publicitară a readus în atenție un chip din 1968, un bărbat brunet, cu ochi albaștri, de o frumusețe rară. Cele câteva mișcări necesare pentru a vinde un parfum în treizeci de secunde au evocat adjective convenționale, dar inevitabile: felin, senzual, irezistibil, scrie Le Monde.