15.9 C
Craiova
sâmbătă, 19 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSindicatele condamnă intenția Guvernului de a desființa Inspecția Muncii

Sindicatele condamnă intenția Guvernului de a desființa Inspecția Muncii

Așa cum era de așteptat, apar primele reacții privind intenția Guvernului de a desființa Inspecția Muncii și de a-l demite pe Inspectorul General de Stat, Bratu Nicolae Dantes, sub acuzația “că au permis abuzurile” din cazul “Azilelor Groazei”. Din păcate, aceste “lămuriri” nu vin din partea primului ministru, Marcel Ciolacu, sau din partea ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu. A venit rândul părții sindicale, și anume Federația Națională a Sindicatelor din Administrație, organizație afiliată cu drepturi depline la C.N.S Cartel ALFA, care miercuri a înaintat Ministerului Muncii o scrisoare de protest referitoare la modul în care se intervine în acest caz, considerat de noi ca o veritabilă “Vânătoare de Vrăjitoare”. De altfel, Curierul Național a arătat, documentat, că nu scandalul “Azilelor Groazei” a fost motivul, ci doar pretextul pentru înlocuirea Inspectorului General de Stat cu un membru al “familiei din Ministerul Muncii” . În acest sens, a se vedea

https://curierulnational.ro/prim-ministrul-a-fost-dezinformat-care-este-miza-sanctionarii-inspectorului-general-de-stat-al-inspectiei-muncii-bratu-nicolae-dantes/ și https://curierulnational.ro/incep-sa-iasa-la-lumina-vinovatii-din-scandalul-azilelor-groazei/

Până la o reacție oficială a Ministerului Muncii, bazată pe date, rapoarte de control și nu pe supoziții, redau integral scrisoarea de protest a Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație:

“Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, doamnei Simona BUCURA-OPRESCU

– Ministrului Comisiei de muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaţilor, domnului Adrian SOLOMON

Stimată Doamnă Ministru, Stimate Domnule Preşedinte,

Având in vedere aparițiile și declarațiile din spațiul public făcute de la cel mai înalt nivel cu privire la desființarea Inspecției Muncii și demiterea conducerii instituției a inspectorului general de stat, pentru motive ce nu țin de atribuțiile și implicarea instituției, vă facem cunoscut faptul că s-au adus atingeri și încălcări grave ale demnității funcțiilor publice prin deturnarea atenției opiniei publice și implicarea instituției în scandalul azilelor cu fapte imputabile ce nu se regăsesc în atribuțiile și acțiunile Inspecției Muncii.

Pe fondul emoțional creat, astfel de declarații captează imediat atenția publicului și nu numai. Nu trebuie condamnată o astfel de abordare, este firească, cu o singură condiție, și anume ca ea să ducă la remedierea situației tragice din “Azilele groazei”, dar când acțiunile depășesc logica firească, lucrurile se complică grav. Inspecția Muncii, prin inspectorii de muncă din toată țara, a fost implicată în campania de control la azilele de bătrâni, unde s-au verificat aspecte care țin de domeniile de competență ale Inspecției Muncii, respectiv al relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, strict în cadrul relației angajat-angajator.

Neconformitățile depistate și pentru care au fost lăsate măsuri cu termene precise de îndeplinire sunt de natură să aducă în legalitate și să pună în conformitate relațiile dintre salariați și angajatori și nu privesc starea de sănătate și condițiile oferite beneficiarilor acestor servicii. Inspectorii de muncă îi protejează pe angajați și verifică documentele și locurile de muncă ale salariaților, nu condițiile de cazare și îngrijire acordate beneficiarilor.

Înființată și organizată în baza Convențiilor Organizației Internaționale a Muncii nr. 81 și 129, Inspecția Muncii este condusă de un inspector general de stat, funcționar public, numit în urma unui concurs, care este independent față de orice partid aflat la guvernare. Activitatea Inspecției Muncii și a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă trebuie să se desfășoare fără nicio ingerință a politicului, iar inspectorul de muncă este independent în luarea deciziilor în privința sancționării abaterilor de la legislația muncii constatate în timpul controalelor. Față de cele mai sus relatate vă supunem atenției dumneavoastră presiunea publică pusă pe aceste instituții și luarea măsurilor legale de corectare a abuzurilor!“.

Autor: Ştefan Rădeanu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS